„Este o TRĂDARE a interesului național al României”, a scris Victor Ponta pe Facebook, și a ținut să fie foarte clar — vizând direct guvernul Bolojan și ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță (USR), în scandalul contractelor militare SAFE. Nu-și ascunde furie.
Disputa a pornit de la o clauză inclusă în contractele de înarmare încheiate cu firme din Germania și Franța, în valoare de miliarde de euro. Potrivit lui Ponta, clauza prevede că orice litigiu dintre statul român și aceste companii va fi soluționat de Curtea de Arbitraj de la Paris, nu la București. Doar că — și asta e cheia — Hotărârea de Guvern nr. 1/2018 stabilește explicit că disputele legate de contractele de achiziții publice se judecă la Curtea de Arbitraj de la București. Miruță ar fi acceptat o derogare. Simplu. Ponta califică asta drept fie „trădare”, fie „prostie infinită” și spune că ambele variante ar trebui să atragă răspundere penală.
De ce contează? Pentru că un arbitraj la Paris nu-i chestie de formă. Înseamnă costuri juridice incomparabil mai mari pentru statul român, judecători fără obligații față de legislația românească și, în opinia fostului premier, șanse „ZERO” pentru România într-un eventual conflict cu contractorii occidentali. De fapt, dacă analiza lui Ponta e corectă, orice guvern viitor care ar vrea să renegocieze sau să conteste aceste contracte ar fi practic blocat — plătind din bani publici pentru un arbitraj pe teren străin. E o captură, una peste alta.
Reacțiile: Miruță îl acuză pe Ponta că nu știe să deosebească două nave militare
Radu Miruță a respins atacurile direct. „Victor Ponta, mințiți din nou! De data asta v-ați apăsat butonul greșit despre navele militare ale României și comparați mere cu pere pe un subiect pe care se vede din avion că nu îl stăpâniți.” Context: Ponta afirmase la emisiunea „Marius Tucă Show” că România a plătit 425 de milioane de euro pe o navă produsă de Rheinmetall, deși o navă turcească identică din punct de vedere tehnic — fabricată de o companie specializată, certificată NATO — costa 220 de milioane de euro. Diferența: 205 milioane de euro. Pe o singură navă. Miruță a respins comparația, susținând că cele două nave nu pot fi puse pe același plan, fără a oferi însă detalii tehnice publice care să susțină afirmația. Ciudat, nu-i așa?
Și mai e o problemă, mai grea. Ordonanța de Urgență nr. 38, documentul care reglementa implementarea sistemului SAFE, a picat în Parlament. Au votat „pentru” 110 parlamentari, „împotrivă” 16, dar 107 s-au abținut și 59 nu au votat deloc. PSD și PNL au refuzat susținerea — PNL ca reacție la tăierea de către Senat a finanțărilor locale pentru apă și gaze, în timp ce USR s-a abținut în semn de protest față de configurația politică actuală. Paradoxul e clar: chiar partidul din care face parte Miruță nu a susținut activ legea care ar fi trebuit să legitimeze aceste contracte. Ce-i să zici?
Detaliul care schimbă totul: dacă OUG 38 a picat, statutul juridic actual al contractelor SAFE rămâne neclar. Ceea ce ridică o întrebare chiar foarte serioasă — și anume dacă litigiile ar putea fi contestate tocmai pe baza absenței unui cadru legal ratificat de Parlament. Următorul pas aparține Guvernului Bolojan, care trebuie să decidă dacă reia procedura legislativă, modifică ordonanța sau lasă contractele să funcționeze fără un act normativ adoptat de forul legislativ. Nicio dată oficială. Nu-a anunțat nimic public până la momentul asta. Între timp, miliardele de euro angajate prin Programul SAFE rămân semnate — și clauza de arbitraj de la Paris, în vigoare.