Pe 10 februarie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat verdictul final într-uno dintre cele mai mediatizate litigii din muzica populară românească — și pentru Niculina Stoican, a fost o victorie cu trei lovituri în cărămidă. Curte supremă a respins recursul formulat de Olguța Berbec și a confirmat hotărârile anterioare ale Tribunalului și Curții de Apel București. Punct clar. Melodia „Dragoste veche și nouă” face parte din patrimoniul folcloric și nu poate fi revendicată ca operă originală. După cinci ani de proces, hotărârea e irevocabilă — gata, nu se mai atinge.
Cadrul legal: ce spune legislația despre folclor și drepturile de autor
Totul s-a învârtit în jurul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe — actul normativ fundamental care reglementează protecția creațiilor intelectuale în România. Pentru ca o operă să beneficieze de protecție, trebuie să fie originală. Asta e regula. Creațiile folclorice, de fapt, sunt excluse din sfera dreptului exclusiv de autor tocmai pentru că aparțin patrimoniului colectiv și nu pot fi atribuite unui singur creator. UCMR-ADA, organismul de gestiune colectivă la care Olguța Berbec înregistrase piesa, are competența de a gestiona drepturi de autor — doar că simpla înregistrare la această instituție nu conferă automat calitatea de autor și nici măcar nu constituie o dovadă a originalității operei. Instanțele au subliniat ceva crucial: analiza juridică trebuie să depășească formalitatea înregistrării și să verifice substanța creației, să se uite cu adevărat la ce e în spate.
Precedente și context: disputele de autor în muzica populară românească
Cazul ăsta? Nu e singur. De-a lungul anilor, instanțele române au soluționat mai multe litigii similare, în care artiști sau moștenitori ai acestora au revendicat drepturi exclusive asupra unor melodii cu rădăcini în folclor. Mereu același scenariu. Practica judiciară constantă a stabilit o linie clară: melodiile cu caracter tradițional, transmise oral de-a lungul generațiilor și culese din repertoriul popular, nu pot face obiectul unui monopol juridic. Tribunalele au respins în mod repetat acțiunile prin care se urmărea transformarea unor creații colective în proprietate privată — și asta e pentru o cauză nobilă, să protejeze accesul liber al artiștilor la patrimoniul cultural comun. Jurisprudența consolidată asta a reprezentat fundamentul pe care s-au sprijinit toate cele trei instanțe în dosarul de față.
Cum a decurs procesul în cei cinci ani
În 2021 a început povestea. Olguța Berbec a susținut că este autoarea liniei melodice și a versurilor piesei, invocând înregistrarea acesteia la UCMR-ADA și cerând instanței recunoașterea drepturilor de autor și constatarea unui presupus plagiat. De cealaltă parte, Niculina Stoican a arătat ceva mai simplu și mai adevărat: melodia provine din folclorul românesc, e o creație colectivă, specifică patrimoniului tradițional, care poate fi interpretată și prelucrată de mai mulți artiști. Tribunalul București a analizat elementele muzicale și textuale ale piesei (inclusiv prin expertiză de specialitate, desigur) și a ajuns la o concluzie netă: aceasta nu întrunește condițiile pentru a fi considerată operă originală protejată. Curtea de Apel București a menținut soluția — din nou, nu se întrunesc criteriile pentru recunoașterea exclusivității. Și ICCJ? A închis definitiv poarta pe 10 februarie 2026, prin respingerea recursului.
Reacțiile părților după verdict
După pronunțarea verdictului, Niculina Stoican a publicat un mesaj pe Facebook și a spus lucrurilor pe nume. A descris atât tentativele de mediere, cât și satisfacția față de rezultat, nu în mod triumfalist, ci cu o claritate supă-fierbinte: „Acum cinci ani am fost dată în judecată pentru o piesă din repertoriul popular. Am încercat încă de la început, prin intermediul avocatei mele Cristina Vultur, să avem un dialog cu reclamanta și să găsim soluții onorabile, fără implicarea unui proces. Nu am primit niciun răspuns, în afară de acuze și jigniri publice.” Stoican a mai adăugat, și tonul se vede că era obosit dar sigur: „După trei instanțe – Tribunalul București, Curtea de Apel și Înalta Curte – am câștigat. Fiecare instanță i-a respins acțiunea ca fiind nefondată și neîntemeiată. Concluzia este că unii oameni rămân, prin faptele lor, mici, puțini și neînsemnați. PS: Curând revin cu piesa judecată.” Olguța Berbec nu a făcut declarații publice după pronunțarea deciziei definitive. Tăcere, pur și simplu.
Ce urmează după decizia definitivă
Hotărârea ICCJ produce efecte imediate și concrete, nu teoretice. Olguța Berbec a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată — estimă peste 13.000 de lei, sumă ce include onorarii avocațiale și costuri de expertiză. Ăia urmează să fie recuperați prin executare silită dacă nu sunt achitați de bunăvoie. Pentru Niculina Stoican, lucrurile se simplifică radical: poate interpreta în continuare melodia „Dragoste veche și nouă” fără nicio restricție juridică, instanțele stabilind definitiv că piesa aparține patrimoniului folcloric. Artista a anunțat că intenționează să lanseze în curând o nouă înregistrare a piesei — un gest simbolic prin care marchează încheierea litigiului. Dosarul rămâne un reper important pentru modul în care instanțele române tratează granița dintre creația individuală și patrimoniul colectiv în domeniul muzicii tradiționale.