Camera Deputaților a adoptat tacit, miercuri, propunerea legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, depusă de parlamentarii S.O.S. România. Fără dezbatere. Fără vot. A trecut prin tăcere constituțională și gata. Acum e rândul Senatului, cel care decide cu adevărat.
Mecanismul e destul de ciudat, de fapt. Potrivit articolului 75, alineatul 2 din Constituția României, dacă prima cameră sesizată nu se pronunță în 45 de zile de la depunere, proiectul se consideră automat adoptat. Propunerea a fost înregistrată pe 14 aprilie 2026. Termenul a expirat. Nimic — nici dezbatere, nici vot explicit, nici măcar un comunicat de la vreunul din marile partide ale Camerei. Președintele de ședință, Natalia Intotero (PSD) — doar că cu o formalitate administrativă — a constatat că „termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată”.
Și acum vine partea delicată. Adoptarea tacită nu înseamnă că proiectul a primit vreun girul politic. Pur și simplu nimeni nu a considerat demn de efort să pună lucrurile pe ordinea de zi și să respingă explicit. Inițiativa merge la Senat în forma brută, cum a venit — zero amendamente, zero raport de comisie, zero poziție oficială de la Guvern sau vreo forță parlamentară serioasă.
Ce prevede concret proiectul de unire România-Moldova
Textul e scurt. Brutal, chiar. „Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova.” De aici, proiectul detaliază că România reiterează angajamentul față de Actul final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki — acel document din 1975 care, printre altele, admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice și diplomatice (ciudat să te gândești că asta e singura mână de paie legală). Pe baza acestui cadru, inițiatorii cer Guvernului să înceapă „de urgență, imediat” negocieri cu autoritățile de la Chișinău. După publicarea în Monitorul Oficial, legea ar obliga notificarea SUA, NATO, ONU, UE și a Guvernului Republicii Moldova.
Helsinki nu e întâmplare. E singurul argument de drept internațional din toat proiectul. Dar aici e și patul de care se lovești: Actul final din 1975 a fost semnat în Războiul Rece și consacra, în primul rând, inviolabilitatea frontierelor europene. Interpretarea că același document permite reunificarea prin act unilateral al unui parlament național? Asta e controversial rău, în mediile juridice și diplomatice. Și nu — proiectul nu conține niciun mecanism de consultare a cetățenilor Republicii Moldova. Nici referință la referendum într-una din țări.
Senatul decide — și contextul regional complică totul
Dar detailul care-ți schimbă perspectiva peste noapte: Senatul e forul decizional. Votul de acolo are valoare juridică reală, nu e o formă constituțională golicească ca la Cameră. Senatul poate respinge proiectul, îl poate modifica sau îl poate adopta. Niciun termen similar nu a expirat încă sus. Calendarul depinde, una peste alta, de când comisiile de specialitate ale Senatului vor băga propunerea pe ordinea de zi.
Și apoi vine geopolitica. Vineri spațiul aerian al Republicii Moldova s-a închis — episod pe care încă nu-l înțelegem bine pe față. Republica Moldova negoziază aderarea la UE. O inițiativă legislativă unilaterală din Bucureștiul care-și pun nasul pe statutul ei de stat suveran? Are potențial să-i complice, să zicem ușor, ambele traiectorii — cea spre Bruxelles și relația bilaterală.
Senatul o să se pronunțe, dar fără termen clar stabilit public deocamdată. Dacă proiectul ajunge la vot și pică, rămâne doar o gestiulate simbolică a unui partid mic. Dacă se adoptă? Atunci România trimite o semnalare fără precedent în perioada postbelică — ceva pe care nicio autoritate invocată în text nu o cere și pe care nici un partener strategic nu l-a anticipat. Răspunsul real nu e dacă legea poate produce reunificarea. E o întrebare mai proastă: ce decizie vrea Senatul să transmită prin modul în care o tratează?