Doi foști miniștri ai Muncii — și asta-i partea care doare — recunosc că au știut de azilele ilegale din Bihor cu ani de zile înainte ca DIICOT să descindă marți. Niciunul. N-a oprit nimic. 380 de persoane vulnerabile rămâneau captive într-o mașinărie de exploatare care nu se grăbea nici măcar să se ascundă.
Ancheta DIICOT vizează Asociația Dumbrava DPG — Dumnezeu Poartă de Grijă, condusă de Viorel Pașca, 55 de ani. Și aici-i grozavul ăsta de sistem: potrivit anchetatorilor, începând cu 2020, Pașca și alți trei membri de familie au pus la cale o grupare de criminalitate organizată la care s-au mai alăturat apoi alți șapte membri — o rețea întreagă. Au exploatat sistematic persoane vulnerabile, coplesit de droguri și boli mintale din spitale din toată țara, încasând curat pensiile lor, indemnizațiile, donațiile. Morții? Au fost îngropați pe un teren privat, lângă un cimitir greco-catolic. Și dosarurile de înmormântare — pai, cum să nu se facă bani și din asta? Gruparea a încasat tot. Ancheta de acum vine la un an după ce Carla Tănasie de la Digi24 le-a vărsat povestea în fața lumii.
Ce a cerut ministrul Muncii din 2016 și de ce nu s-a întâmplat nimic
Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, a venit marți cu un mea culpa ciudat. În 2016, în primul său mandat, a cerut explicit „ca persoana în cauză să fie sprijinită pentru a intra în legalitate”. Licențiere. Cadru legal. Standarde. Verificări. Clar și fără ambiguitate. Doar că Pașca a refuzat categoric — invoca că-și desfășura activitatea ca persoană fizică, că nu intra sub reglementări pentru servicii sociale licențiate. Și apoi? Pîslaru nu a indicat ce pași a urmat. Tăcere.
După 2016, ministrul recunoaște că sistemul a funcționat prin lipsă de voință. „Oamenii vulnerabili continuau să fie găzduiți acolo, însă cadrul legal nu oferea instrumente pentru sancționarea sau oprirea unei activități desfășurate de o persoană fizică, în afara sistemului licențiat de servicii sociale.” Adică — așa cum o spune Pîslaru — „într-o măsură a fost totul băgat sub preș”. O mărturisire care ridică un singur lucru: dacă legea nu oferea instrumente, de ce nu a fost schimbată în opt ani?
Corpul de Control trimis, raportul județean — respins, dosarul ajuns la Parchet
Florin Manole, fost ministru al Muncii în Guvernul Bolojan, a détailé marți în Parlament. A cerut un raport prefectural — iar când l-a văzut, a resimțit-o imediat: nu-i ajungea, „nu părea să explice întreaga situație la adevărata sa anvergură”. Atunci a apelat la Corpul de Control de la București și — important — a trimis raportul rezultat direct la Parchet. Manole a spus liniștit că „existau informații multe despre ce se întâmplă acolo” și că „au fost politicieni care au fost acolo”, dar nu a dat nume.
Și mai e o parte care-și cere locul. Când l-au întrebat dacă gruparea a avut protecție politică, Manole a ales fiecare cuvânt cu grijă: „Atâta timp cât exista în presa locală, știau oamenii politici din județ.” Nu a rostit exact termenul „protecție politică”. Dar a confirmat. Situația era cunoscută. Raportul județean îi păru insuficient. Și Parchetul a primit dosarul — dar între acel moment și perchezițiile de marți? Nimeni nu și-a bătut joc să facă o analiză publică pe cronologie.
Acum merge în viteză. 380 de persoane vulnerabile sunt transferate de urgență în centre specializate și supravegheate medical. DIICOT continuă. Suspectul principal — Pașca — reținut alături de alți membri ai grupării. Dar întrebarea rămasă în aer — și niciunul din miniștri marți nu a răspuns-o — este cum a funcționat opt ani un sistem de genocid social, cunoscut de autorități, verificat de Corpul de Control, semnalat în presa locală, fără ca nimeni să mute o mână.