„Vârsta copiilor care devin vulnerabili în fața adicțiilor a scăzut și astăzi nu mai vorbim doar despre adicții la substanțe, ci vorbim și despre adicții comportamentale”, avertizează Mirabela Grădinaru. De fapt, nici măcar nu mai e vorba de droguri sau alcool — e vorba de ceva mult mai aproape, mai în buzunarul fiecăruia: telefonul ala care stă în mână până noaptea târziu, ecranul aprins și gata. Prea apropiat ca să-l ignori.
Specialiștii urmăresc cu îngrijorare crescândă un fenomen pe care le e greu și să-l numească cum trebuie: dependențele comportamentale au depășit cu mult, în rândul copiilor, adicțiile clasice la substanțe. Telefoanele, rețelele sociale — toate alea — și timpul nelimitat în fața ecranelor. A creat o formă de vulnerabilitate pe care părinții de prin 2000 nu o cunoșteau deloc. Și Grădinaru spune ceva important aici (ceva pe care mulți o ignor): riscul nu ține de mediu social sau de zonă geografică. Apare oriunde — oriunde lipsește dialogul între părinte și copil și accesul la tehnologie nu e deloc limitat.
Context instituțional și cadru legal
În România, Legea nr. 196/2003 e principalul cadru legal pentru protecția minorilor față de conținuturile nocive online. Completată apoi cu Directiva serviciilor media audiovizuale (AVMS) de la europeni. Agenția Națională Antidrog derulează programe în școli. ANDPDCA are atribuții în monitorizarea minorilor. Doar că — și asta e problema — România nu dispune deocamdată de o strategie națională unitară dedicată specific adicțiilor comportamentale. Dependența de ecrane, de rețele, de jocuri video. Gol instituțional clar. Și inițiativele private încearcă să-l acopere cum pot.
Precedente și date cunoscute despre fenomen
Problema nu-i nouă. S-a accelerat, asta da. După 2020, pandemia aia, accesul copiilor la dispozitive digitale a crescut brusc și necontrolat — cum altfel? Organizația Mondială a Sănătății a studiat România prin proiectul HBSC și a găsit ce trebuia să găsească: procent ridicat de adolescenți cu utilizare problematică a internetului. În 2018, OMS a recunoscut oficial — o notat-o în ICD-11 — că „tulburarea de joc video” e o categorie medicală distinctă. Pe scurt, adicțiile comportamentale-s reale, măsurabile, oficiale. Doar că în România primele centre specializate au apărut abia acum ceva ani și capacitatea lor e departe de cât de larg e fenomenul, una peste alta.
Ce semne concrete trebuie să observe părinții
Grădinaru nu-ți dă o listă de reguli. Preferă să schimbe perspectiva: „Dacă tu ești conectat la propriul copil, dacă tu ești acolo, prezent în viața copilului tău, din punctul meu de vedere nu ai cum să nu observi modificări de comportament, chiar dacă ele sunt subtile.” Cu alte cuvinte — detectarea nu-i treabă de clinician, e treabă de atenție. Iritabilitate. Somn schimbat. Izolare progresivă. Pierderea interesului pentru lucrurile care-l bucurau. Comunicare tot mai puțină. Și apoi — și asta e esențial — Grădinaru pune accentul pe gestul de a lăsa telefonul și a fi 100% disponibil la primele semne, nu după ce lucrurile iau proporții.
Reacțiile uzuale ale părinților și ale instituțiilor
Psihologii și consilierii știu cum merge: reacția părinților vine aproape întotdeauna târziu. După luni în care semnalele au fost ignorate sau considerate „faze normale de adolescență”. Mulți părinți recunosc că nu au limitat accesul din frică de conflicte domestice. Pe cealaltă parte, școlile raportează că pur și simplu nu au instrumente sau pregătire pentru cazurile de dependență comportamentală și colaborarea cu familiile rămâne problematică. Autoritățile locale răspund cu campanii care apar și-și fac treaba și dispar — fără continuitate, fără finanțare reală pe termen lung.
Proiectul „România în Lumină” și ce urmează
Avertismentul Mirabelei Grădinaru se leagă de „România în Lumină”, o inițiativă care mută responsabilitatea protejării copiilor la nivelul comunității, nu doar la masă de cină. Patru direcții: dialog sincer în familie, consolidarea încrederii, reguli clare pe tehnologie și alternative concrete — afară, timp împreună, jocuri și conversații fără ecrane. Urmează să extindă acțiunile în mai multe județe. Rămâne să vedem dacă mesajul ajunge și la părinții care chiar au nevoie de el — cei care nu știu nici măcar că trebuie să fie îngrijorați.