Teodora Marcu, ucisă după ani de teroare: cum a fost urmărită și hărțuită de fostul iubit care nu a acceptat despărțirea

Un coșmar care a durat ani întregi

În spatele tragediei care a șocat România, moartea Teodorei Marcu, se ascunde o poveste dureroasă și mult mai veche decât ziua în care a fost împușcată. O poveste despre obsesie, hărțuire și frică – pe care tânăra o trăia în tăcere de ani de zile, împreună cu familia ei.

Fostă concurentă a emisiunii „Insula iubirii”, Teodora își construise o viață nouă alături de soțul ei, Alex Marcu, și fiica lor. Era însărcinată cu al doilea copil și părea, din exterior, o femeie fericită. Însă în umbră se afla Robert Lupu, bărbatul cu care avusese o relație în adolescență, și care nu a acceptat niciodată că ea și-a refăcut viața fără el.

O dragoste toxică începută prea devreme

Teodora l-a cunoscut pe Robert Lupu când era minoră – avea 14 sau 15 ani. El era cu peste 25 de ani mai în vârstă, iar relația lor, de la început, nu a fost una echilibrată. A fost, mai degrabă, o atracție naivă, adolescentină, față de un bărbat matur care promitea „luna de pe cer”. O promisiune care avea să se transforme într-un coșmar prelungit.

O femeie care îl cunoștea pe Robert Lupu povestește cu emoție și revoltă despre obsesia bolnavă a acestuia: „Teodora era o fată mică, naivă, iar el – un obsedat care a hărțuit-o ani de zile. Nu a acceptat niciodată că ea a mers mai departe.”

Hărțuirea nu s-a oprit nici după ani de despărțire

Chiar și după ce Teodora s-a căsătorit cu Alex Marcu și au devenit părinți, Robert Lupu a continuat să o urmărească. Știa unde locuiește, cu cine este, ce face. O monitoriza. O căuta ori de câte ori avea ocazia, de parcă viața lui gravita în jurul ei.

Într-un moment de furie, bărbatul ar fi mers până la Craiova, orașul natal al lui Alex, și l-ar fi bătut. Un gest care arată clar că ura și obsesia sa nu mai aveau nicio limită. Teodora și Alex au trăit ani întregi cu această teroare. O teroare tăcută, greu de dovedit, dar care le-a măcinat intimitatea și liniștea.

Cine era Robert Lupu

Robert Lupu era din Onești, avea 49 de ani, era divorțat și tatăl unei fete. Era cunoscut în oraș drept un personaj cu reputație îndoielnică. Frecventa des o terasă locală, unde stătea singur, fumând și consumând alcool. Cei din zonă îl evitau – devenea adesea agresiv, verbal și, uneori, fizic.

Oameni din comunitate spun că ar fi fost implicat în activități ilegale, iar în trecut ar fi făcut referiri, inclusiv într-o carte, la relațiile sale cu fete minore.

„Era o prezență neliniștitoare. Nu părea să fi trecut niciodată peste relația cu Teodora. Vorbea despre ea și după ani buni de la despărțire, ca și cum i-ar fi fost datorată pentru totdeauna”, a povestit un cunoscut de-ai săi.

O fată care și-a dorit doar o viață liniștită

Teodora nu a cerut prea mult de la viață. A vrut să iubească, să fie iubită și să-și crească copiii într-o familie calmă. A încercat să lase trecutul în urmă. A iubit, a iertat, a visat. Dar trecutul nu a iertat-o pe ea.

Relația cu Robert fusese ruptă de mult. Nu mai era acolo nicio poveste de iubire, ci doar obsesie. O obsesie care a evoluat în hărțuire, apoi în amenințare, și în cele din urmă – în crimă.

Un gest calculat, premeditat, lăsat într-un mesaj crunt: „E doar o chestiune de timp.”

Tăcerea care a ucis

Poate că Teodora a tăcut pentru că i-a fost teamă. Sau poate că nimeni nu a știut cât de grav era totul. Poate că a sperat că, dacă își vede de viața ei, totul se va opri. Dar nu s-a oprit.

Crima care a avut loc în fața copilului său de 3 ani nu este doar un caz izolat. Este vârful unui iceberg construit din ani de hărțuire, obsesie și frică. Iar întrebarea dureroasă care rămâne este: putea fi evitată această tragedie?

Concluzie: dincolo de titluri, o viață distrusă de un bărbat care n-a știut să spună „Adio”

Teodora Marcu nu mai e. O fetiță a rămas fără mamă, un soț fără soție, un copil nenăscut n-a mai avut nicio șansă. Dar poate, măcar acum, din această durere nemărginită, România va învăța că hărțuirea nu e o glumă. Că obsesia nu e iubire. Și că femeile nu trebuie să trăiască cu frică, doar pentru că au ales să meargă mai departe.

Teodora voia să trăiască. Și merita să trăiască.