Ion Iliescu – un ultim rămas-bun. Moartea și funeraliile primului președinte post-decembrist
În zorii zilei de 5 august 2025, România și-a pierdut unul dintre cei mai importanți și controversați lideri ai istoriei recente. Ion Iliescu, primul președinte post-decembrist al țării, s-a stins după două luni de luptă cu o boală necruțătoare. Internat pe 9 iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din cauza unor probleme respiratorii, medicii aveau să descopere un diagnostic dur: cancer pulmonar.
Ultimele săptămâni din viața lui Iliescu au fost marcate de suferință fizică, dar și de o discreție impusă de familie. Apropiatul său cerc de prieteni știa că starea i se degrada rapid, însă vestea morții a căzut ca un trăsnet peste opinia publică.
Medicul care i-a fost alături până la capăt
Valeriu Gheorghiță, managerul spitalului unde fostul președinte și-a petrecut ultimele clipe, a transmis un mesaj cu o încărcătură profundă, nu doar despre pacientul Ion Iliescu, ci despre esența profesiei medicale.
„Am ales medicina din dragoste față de oameni, nu pentru titluri sau privilegii. În fața bolii, rămânem cu toții doar oameni simpli. Nu funcții, nu etichete”, a scris Gheorghiță, subliniind că în salonul de spital nu există ranguri, ci doar fragilitatea umană. Mesajul său a fost și o critică subtilă la adresa societății, unde „legea iubirii” pare tot mai des înlocuită de „legea talionului”.
Ziua despărțirii – o Românie în doliu
Pe 7 august, Ion Iliescu a fost condus pe ultimul drum. România a decretat doliu național, iar Cimitirul Militar Ghencea III a devenit, pentru câteva ore, centrul atenției naționale. Drapelul tricolor a fost coborât în bernă, iar garda militară a oferit onorurile cuvenite unui fost șef de stat.
Ceremonia a adunat foști președinți, membri ai Guvernului, diplomați și oameni simpli care au dorit să își ia rămas-bun. Lipsa președintelui în funcție, Nicușor Dan, prezent la Palatul Cotroceni în aceeași zi, a stârnit discuții aprinse. În schimb, acesta a transmis un mesaj public:
„Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personaj central al tranziției anilor ’90. Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe. Dumnezeu să-l ierte!”
Un lider între respect și controverse
Ion Iliescu a fost primul fost președinte post-decembrist care a beneficiat de funeralii de stat. Decizia a divizat opinia publică. Pentru unii, a fost un om al echilibrului, cel care a ținut țara pe linia de plutire într-o perioadă tulbure. Pentru alții, a fost un lider care nu și-a asumat până la capăt răspunderea pentru evenimentele sângeroase și deciziile controversate ale anilor ’90.
Indiferent de poziția adoptată, este imposibil de negat rolul pe care l-a jucat în istoria României post-comuniste. A condus țara într-o perioadă de tranziție dureroasă, cu provocări economice, sociale și politice uriașe.
Ultimul drum
Cortegiul funerar, însoțit de fanfara militară, a înaintat încet pe aleile cimitirului. Sicriul, acoperit cu tricolor, a fost așezat în mormânt după ritualul ortodox, în sunetul salvelor militare. Pe marginea gropii, coroane imense de flori purtau mesaje simple: „Respect”, „Mulțumim”, „Adio, Domnule Președinte”.
Pentru mulți, a fost finalul unei ere. Pentru alții, momentul a readus în discuție răni vechi, dosare nerezolvate și amintiri dureroase.
Moștenirea unui om care a împărțit România
Ion Iliescu a lăsat în urmă o imagine complexă. A fost iubit, criticat, contestat, aplaudat. Viața lui a fost o succesiune de momente istorice și decizii grele, iar dispariția sa a redeschis un capitol de reflecție asupra direcției pe care România a urmat-o în ultimele trei decenii.
Pe 5 august 2025 s-a închis un capitol, dar dezbaterile despre moștenirea sa politică vor continua. În istoria recentă, numele lui Ion Iliescu va rămâne legat de începuturile fragile ale democrației românești și de tranziția dureroasă de după 1989.
Pentru unii, a fost „președintele echilibrului”. Pentru alții, simbolul compromisului. Dar, dincolo de toate etichetele, moartea sa a fost momentul în care întreaga țară a fost pusă, măcar pentru o zi, în fața propriei istorii.
