Durere în zori: un cutremur lovește sud-vestul Turciei. O adolescentă moare, zeci de oameni sunt răniți, iar panica străbate granițele
Într-o noapte obișnuită de vară, când orașele de pe coasta sud-vestică a Turciei ar fi trebuit să doarmă în liniște, pământul s-a cutremurat. Era ora 2:17 dimineața când un seism cu magnitudinea de 5,8 a rupt liniștea din Marmaris, aruncând familii întregi în stradă, semănând panică, suferință și, din păcate, moarte.
A fost un cutremur scurt, dar suficient de intens pentru a lăsa urme adânci nu doar în clădiri, ci mai ales în sufletele oamenilor. Zeci de persoane au fost rănite, iar o copilă de doar 14 ani și-a pierdut viața într-un mod sfâșietor.
Afranur, o viață frântă de spaimă
În orașul Fethiye, aflat la circa 100 de kilometri de epicentru, familia Gunlu trăia o noapte ca oricare alta. Până când totul s-a zguduit în jur. Afranur Gunlu, o adolescentă de 14 ani, a fost cuprinsă de un atac de panică atât de puternic, încât inima ei tânără n-a mai rezistat. A fost dusă de urgență la spital, dar în ciuda eforturilor medicilor, Afranur nu a mai putut fi salvată.
„Din păcate, în ciuda tuturor intervențiilor, fata a decedat”, a transmis, cu voce apăsată de durere, ministrul de interne al Turciei, Ali Yerlikaya.
Moartea Afranur nu este o simplă cifră într-un raport oficial. Este tragedia unei familii care a rămas cu o cameră goală, cu haine nedespachetate și cu întrebări care nu vor primi niciodată răspuns. E imaginea unei generații crescute cu speranța unei vieți mai bune, răpusă de frica unui moment imprevizibil.
70 de răniți, un popor în alertă
În provincia Mugla, unde se află celebrele stațiuni Bodrum, Marmaris și Fethiye, panica s-a instalat în câteva secunde. Oamenii au fugit din case, unii desculți, alții în pijamale. În graba de a-și salva viața, unii au sărit de la balcon, fără să se mai gândească la consecințe.
În total, 70 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. 14 au fost tratate direct la fața locului, 8 au fost externate rapid, însă 46 au rămas internate în spitale, cu leziuni mai grave.
Cu toate acestea, autoritățile au anunțat că nu s-au înregistrat pagube structurale majore la clădirile din zonă – un noroc nesperat într-o regiune care atrage anual milioane de turiști și care se pregătea intens pentru sezonul estival.
Grecia, Egipt – granițele nu opresc frica
Cutremurul nu a cunoscut frontiere. Vibrațiile s-au simțit până în insulele Dodecaneze din Grecia și chiar în Egipt. În Rhodos, turiștii au evacuat hotelurile în grabă, mulți dintre ei speriați de forța cu care s-a resimțit seismul.
„Cutremurul a fost intens perceput, dar, din fericire, nu am înregistrat victime sau pagube”, a declarat Efthymios Lekkas, șeful autorității naționale pentru protecție seismică din Grecia.
În doar câteva minute, un eveniment petrecut într-un colț de lume a reușit să unească în teamă trei țări. Pentru o clipă, oamenii din Turcia, Grecia și Egipt au trăit aceeași emoție – aceea a neputinței în fața naturii.
Turiști, bagaje și incertitudini
Provincia Mugla, una dintre cele mai vizitate zone din Turcia, a atras în 2024 peste 3,7 milioane de turiști. Mulți dintre ei tocmai ajunseseră pentru vacanțele promise. Acum, în loc de excursii, plajă și liniște, au fost întâmpinați de zgomotul pământului, sirene și lacrimi.
Hotelurile au fost verificate, aeroporturile au rămas funcționale, dar întreaga regiune a intrat în alertă. Turiștii sunt sfătuiți să respecte măsurile de siguranță și să se informeze constant despre eventuale replici.
O comunitate rănită, dar unită
În mijlocul fricii, a existat și o rază de speranță: solidaritatea. Oameni simpli, echipe de salvare, voluntari – toți s-au mobilizat în orele de după cutremur. S-au distribuit pături, apă, alimente. Medicii au rămas la spital fără să întrebe de program, iar vecinii s-au sprijinit reciproc, în tăcere, fără prea multe cuvinte.
Afranur a devenit un simbol. Un nume rostit cu lacrimi și respect. O copilă care ar fi trebuit să se bucure de vară, de adolescență, de viață. În loc de asta, e amintită acum în rugăciuni și știri.
Și poate, din această durere colectivă, rămâne un adevăr simplu:
Viața este fragilă. Pământul ne poate zdruncina într-o clipă. Dar felul în care ne ridicăm unii pe alții după ce totul se prăbușește – asta ne definește ca oameni.
