Atacul lansat sâmbătă de forțele americane asupra celor mai importante situri nucleare din Iran – Natanz, Fordow și Isfahan – a ridicat din nou întrebarea pe care întreaga lume o privește cu neliniște: cât de aproape suntem de un război în Orientul Mijlociu și ce rol joacă președintele american Donald Trump în această ecuație tensionată?
Amenințări directe și o lume care privește cu respirația tăiată
Declarația președintelui Trump a fost directă, fără echivoc: „Iranul trebuie să facă pace. Dacă nu, alte ținte vor fi lovite.” Acest mesaj, venit la doar câteva ore după ce SUA și Israelul au coordonat bombardamente asupra instalațiilor nucleare iraniene, a avut ecoul unui tunet în plină noapte. A fost un avertisment sec, dar încărcat de semnificație pentru un Iran deja în alertă maximă.
Oficialii israelieni au confirmat imediat cooperarea deplină cu Statele Unite în aceste lovituri. Iar Trump a susținut că facilitățile nucleare vizate au fost „complet și total distruse”. Totuși, fosta conducere a Departamentului de Stat, prin vocea lui Mark Kimmitt, a avertizat că nu există certitudinea că obiectivele au fost într-adevăr eliminate. Și, poate cel mai tulburător, Teheranul a anunțat că instalațiile fuseseră evacuate înaintea atacului – o mișcare care sugerează că Iranul se aștepta la ceva.
Iranul contraatacă verbal: „război total” dacă SUA continuă
Oficialii iranieni nu s-au oprit la declarații calme. Tonul a fost ferm, aproape implacabil: dacă SUA vor mai interveni, „urmează războiul total”. Nu e vorba doar de cuvinte aruncate în vânt – Iranul a identificat cel puțin 19 baze militare americane din Orientul Mijlociu pe care le poate ataca în caz de escaladare: baze din Egipt, Irak, Iordania, Kuweit, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Practic, întreaga regiune e un butoi cu pulbere, iar fitilul pare deja aprins.
Câtă putere are, de fapt, Donald Trump?
Mulți se întreabă: cum poate un singur om – chiar dacă e președintele SUA – să decidă în privința unui conflict de o asemenea amploare? Răspunsul este, din păcate, nuanțat.
Potrivit Constituției Statelor Unite, doar Congresul are puterea legală de a declara război. Așadar, Donald Trump nu poate, de unul singur, să arunce oficial țara într-un conflict militar internațional.
Însă – și aici intervine realitatea dură – președintele american este comandantul suprem al armatei. Asta înseamnă că poate ordona acțiuni militare rapide, fără o declarație formală de război, dacă invocă amenințări la adresa securității naționale. Este o zonă gri din punct de vedere legal, dar care a fost deja folosită în trecut, inclusiv de Trump.
În 2017, de exemplu, el a ordonat lovituri aeriene în Siria împotriva regimului Assad, fără să consulte Congresul, invocând motive umanitare și de securitate. A fost un precedent care, iată, se repetă astăzi, deși contextul e incomparabil mai exploziv.
Încotro ne îndreptăm?
Loviturile asupra siturilor nucleare iraniene reprezintă, fără îndoială, un punct de cotitură. Poate fi doar o demonstrație de forță. Sau poate fi începutul unui conflict pe scară largă, ale cărui consecințe sunt imposibil de anticipat. O lume întreagă urmărește acum cu sufletul la gură următoarele mutări.
Pe de-o parte, SUA și Israelul și-au reafirmat poziția de putere și control. Pe de altă parte, Iranul transmite clar că nu va rămâne pasiv. Situația este extrem de fragilă, iar orice pas greșit – o declarație impulsivă, o reacție militară disproporționată – poate detona acest echilibru aparent instabil.
În loc de concluzie
În fața acestor tensiuni, oamenii obișnuiți – departe de sălile de conferințe, de bazele militare sau de posturile de comandă – își doresc un singur lucru: pace. Vieți omenești, familii, orașe întregi pot fi distruse într-o clipă, în numele unor calcule geopolitice.
Donald Trump are puterea de a influența cursul istoriei. Dar nu o are singur. Iar în astfel de momente, când cuvintele cântăresc cât rachetele, e nevoie de diplomație, de echilibru și, mai ales, de o viziune care să depășească orgoliile și granițele.
Pentru că, în cele din urmă, niciun război nu începe cu pace. Dar s-ar putea evita cu una.
