Pe 20 iunie, Biserica Ortodoxă îl pomenește cu adâncă evlavie pe Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor, un om care nu și-a trăit viața pentru sine, ci pentru Hristos și pentru oameni. Într-o lume zbuciumată de confuzii religioase și persecuții, Metodie a fost un stâlp de lumină, un păstor devotat și un mărturisitor neclintit al credinței.
Viața unui om însetat de Dumnezeu
Sfântul Metodie s-a născut în cetatea Patarelor din Licia, o regiune a Asiei Mici, și încă din tinerețe a ales calea vieții monahale, cu tot ce presupune ea: renunțare, rugăciune și ascultare. Nu căuta cinstea lumii, ci pacea sufletului. Într-o vreme când învățăturile greșite tulburau Biserica, iar ereziile prindeau rădăcini în inimile neclare ale credincioșilor, Metodie s-a ridicat cu voce blândă, dar fermă, împotriva rătăcirilor.
El a combătut în mod special învățăturile lui Origen, teolog renumit, dar ale cărui interpretări au ajuns să contrazică dogma ortodoxă. Metodie nu a luptat cu ură, ci cu argumente, cu scrieri, cu rugăciune. Și, poate mai presus de toate, cu exemplul personal.
Un episcop al păcii, dar și al jertfei
Datorită vieții curate și înțelepciunii sale, a fost ales Episcop al Patarelor. De acolo, cu blândețe, dar și cu tărie, a păstorit turma încredințată. A fost un episcop care nu s-a temut de suferință și nu s-a retras când vremurile au devenit grele. În predicile lui se vorbea despre dragoste, despre adevăr și despre Hristos ca izvor al mântuirii. Dar aceste cuvinte, atât de pline de lumină pentru unii, au tulburat întunericul altora.
În vremea împăratului Aurelian, creștinii erau priviți cu suspiciune și adesea persecutați. Într-un asemenea climat ostil, activitatea Sfântului Metodie a devenit deranjantă pentru autorități. A fost arestat și, în cele din urmă, executat prin decapitare. Nu a ridicat glasul în fața sabiei, ci sufletul – spre cer.
Martiriul său a devenit piatra de temelie a unei mărturisiri care a rezistat veacurilor. În ochii oamenilor, și-a pierdut viața. În ochii lui Dumnezeu, și-a câștigat veșnicia.
Moștenirea unui suflet curajos
După moartea sa, scrierile și cuvintele sale nu au fost îngropate odată cu trupul, ci au rodit în inimile celor care l-au citit, l-au ascultat, l-au urmat. Predicile sale au fost păstrate și transmise, devenind un izvor de înțelepciune pentru generații întregi de credincioși și teologi.
Astăzi, nu doar Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Metodie, ci și confesiuni precum cea greco-catolică și romano-catolică. Este un semn că adevărul și curajul nu cunosc granițe confesionale. Viața lui a devenit pod între oameni, între culturi, între timpuri.
Rugăciuni și cinstire în ziua prăznuirii
Pe 20 iunie, în multe biserici din România și din lume se înalță rugăciuni către Sfântul Metodie. Credincioșii se roagă pentru întărire în credință, pentru luminare în decizii, pentru curajul de a merge înainte chiar și când e greu.
„Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi” – așa începe una dintre rugăciunile adresate sfântului. Sunt cuvinte simple, dar încărcate de speranță. Într-o lume în care rătăcirile și confuzia pot întuneca inimile, Sfântul Metodie ne amintește că adevărul se spune cu blândețe, dar se apără cu jertfă.
Sărbători creștine pe 20 iunie
Tot în această zi, în calendarul romano-catolic este prăznuită și Inima Neprihănită a Mariei, o sărbătoare care subliniază iubirea și curăția mamei lui Hristos. Este și ziua Fericitei Margareta Ball, martiră irlandeză care a suferit pentru credința ei în secolul al XVI-lea. Aceste sărbători, deși diferite în formă, vorbesc aceeași limbă a credinței – o limbă care unește, vindecă și dă sens.
Sfântul Metodie nu a fost un om al puterii lumești, ci un om al puterii sufletești. A trăit smerit și a murit ca un martir, dar numele lui a rămas viu. Într-o vreme în care ne întrebăm adesea care este sensul jertfei și al credinței, exemplul lui ne arată că iubirea de Dumnezeu și de adevăr este mai tare decât sabia, mai vie decât moartea.
