Pe 7 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu profundă evlavie pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, ocrotitoarea și sprijinitoarea femeilor credincioase, un nume drag în inimile multor românce care îi poartă numele și care, în această zi, își întorc privirea către cer cu rugăciune și nădejde.
O viață trăită în rugăciune și pustnicie
Sfânta Teodora s-a născut într-o familie cu stare și cu adâncă frică de Dumnezeu. Tatăl ei, Ștefan Joldea, era comandant de artilerie la Cetatea Neamțului, o funcție de răspundere în vremuri nesigure. A fost dată în căsătorie de tânără, unui bărbat evlavios, pe nume Elefterie. Însă, curând după nuntă, cei doi au luat o decizie rară și profundă: s-au despărțit cu blândețe și au ales să urmeze fiecare calea monahală, punând dragostea de Dumnezeu mai presus de orice altă legătură lumească.
Teodora a intrat în obștea de maici de la Schitul Vărzărești, din ținutul Vrancei, unde a devenit ucenica egumenei. Însă vremurile tulburi ale secolului XVII, cu incursiuni otomane și nesiguranță generalizată, au forțat retragerea obștii în Munții Buzăului. Acolo, în singurătatea pădurii, Teodora s-a nevoit vreme de zece ani, în post, rugăciune și tăcere, începând un drum greu, dar sfânt.
Sfânta de la Sihla
La îndemnul duhovnicului său, ieroschimonahul Pavel, Teodora a părăsit Munții Buzăului și s-a așezat în Munții Neamțului, într-un loc numit Sihla – o zonă sălbatică, cu păduri dese și stânci abrupte. Acolo a găsit un bordei părăsit și, mai târziu, o peșteră, unde și-a petrecut ultimii ani din viață ca pustnică, în post sever și rugăciune neîncetată. Se hrănea doar cu plante sălbatice, ierburi și fructe de pădure, iar liniștea era singurul ei tovarăș.
Trăirea ei aleasă nu a rămas ascunsă. Se povestește că păsările duceau firimituri de pâine din trapeza mănăstirii către locul unde se nevoia Teodora, semn că Dumnezeu îi purta de grijă în chip minunat. Doi monahi au fost martorii unei viziuni neobișnuite: au văzut-o învăluită într-o lumină cerească. Aceasta le-a spus că simte apropierea morții și că se roagă ca Domnul să-i trimită un preot, ca să primească Sfânta Împărtășanie. Dorința i-a fost împlinită, iar după spovedanie și rugăciune, Teodora și-a ridicat ochii spre cer și și-a dat sufletul cu pace.
Sfintele moaște și cinstirea de peste veacuri
Trupul Cuvioasei a rămas în peșteră până în jurul anului 1830. Familia domnitorului Mihail Sturza, impresionată de viața și sfințenia ei, a contribuit la refacerea Schitului Sihla și a așezat moaștele într-o raclă, spre închinare. Mai târziu, acestea au fost mutate în biserica familiei Sturza de la Miclăușeni, în județul Iași. În anul 1856, în timpul ocupației ruse, moaștele au fost duse la Lavra Pecerska din Kiev, unde se găsesc și astăzi, păstrate cu multă cinste.
În calendarul ortodox, Sfânta Teodora de la Sihla este pomenită în fiecare an pe 7 august, iar numele ei a devenit simbol de curaj, jertfă și taină a rugăciunii. Este considerată protectoarea celor ce aleg calea monahală, dar și a femeilor care, în viața lor de zi cu zi, își poartă crucea cu credință.
Rugăciune către Sfânta Teodora
Ziua de 7 august este și un bun prilej pentru rugăciune. Mulți credincioși se îndreaptă spre ea cu sufletul deschis, cerând mijlocirea unei sfinte care a cunoscut atât durerea singurătății, cât și dulceața rugăciunii curate. Iată o rugăciune rostită adesea în această zi:
„O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit… Roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să dobândim mila și mântuirea Lui…”
Ziua Sfintei Teodora de la Sihla este una a liniștii interioare, a reculegerii și a întoarcerii spre credință. Este o zi în care femeile care îi poartă numele își pot face timp pentru rugăciune și pentru reamintirea puterii interioare care vine din credință și curaj. Într-o lume agitată, viața Sfintei Teodora rămâne o chemare la pace, la tăcere și la Dumnezeu.
