După șapte luni de doliu, tăcere și lacrimi care nu mai păreau să se termine, Igor Cuciuc și soția sa, Diana, au reușit, pentru prima dată, să zâmbească din nou. Nu un zâmbet deplin, nu o bucurie fără margini – ci o lumină mică, tremurândă, dar reală, care le-a înmuiat privirea și le-a alinat, măcar pentru o clipă, sufletul frânt.
Durerea pierderii fiicei lor, Andreea, o adolescentă cu vise și lumină în priviri, a fost ca o lovitură pe care nimeni nu o poate pregăti. Într-o zi, viața lor s-a rupt în două – înainte și după. Au învățat ce înseamnă absența definitivă, tăcerea care nu mai are răspuns și dorul care se instalează în piept ca o rană care nu se închide niciodată.
O zi de naștere și un mesaj care a atins inimile tuturor
Zilele s-au scurs grele, fiecare aducând aceeași întrebare fără răspuns: cum mergi mai departe după ce îți pierzi copilul? Și totuși, cu pași mici, Igor și Diana au început să-și regăsească unul altuia sprijinul. Iar când a venit ziua de naștere a Dianei, Igor i-a scris un mesaj care a emoționat profund:
„La mulți ani, iubita mea soție Diana Cuciuc, sufletul meu pereche! Dumnezeu a ales ca noi să ne însoțim în această viață! Am trăit împreună și clipe grele, dar și frumoase! Îmi doresc să fim fericiți și să avem parte doar de zile luminoase, pline de bucurii! Îți mulțumesc, te iubesc și te prețuiesc!”
Alături de aceste cuvinte, a postat o fotografie în care apar împreună. Zâmbesc. Timid, reținut, dar sincer. O fotografie care spune mai mult decât o mie de cuvinte: „Suntem aici. Încă împreună. Încă în picioare.”
O rugăciune tăcută pentru o nouă viață
În noiembrie, la puțin timp după ce și-au îngropat fiica, Igor a vorbit cu o sinceritate sfâșietoare despre dorința lor de a deveni din nou părinți. Nu pentru a înlocui ceea ce au pierdut – fiindcă nimeni și nimic nu o va putea înlocui vreodată pe Andreea – ci pentru că simt că în iubire poate să se nască o nouă speranță.
„Totul s-a schimbat pentru noi… Viața noastră a luat o altă direcție. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu un alt copil, pentru ca această durere imensă să fie măcar puțin alinată”, spunea Igor atunci.
Este o rugăciune care nu are pretenția de a șterge durerea, dar care poate aduce un nou sens. Poate, într-o zi, vor strânge din nou un suflet mic în brațe. Poate vor reîncepe să simtă viața cum crește, cum înflorește din nou, timid, printre ruinele unei iubiri sfâșiate de moarte.
Andreea – o prezență care rămâne
Fiica lor, Andreea, avea doar 17 ani. Era la vârsta în care visele încep să prindă contur, la vârsta când îți imaginezi lumea ca pe un loc care abia așteaptă să te primească. Și totuși, într-un mod inexplicabil și dureros, ea a plecat. Fără avertisment, fără pregătire. Lăsând în urmă o cameră goală, un album de poze răsfoit cu lacrimi și o liniște care apasă peste toate.
Cei care o cunoscuseră, colegii, prietenii, artiștii din breasla tatălui ei, au transmis mesaje de susținere. A fost un val de solidaritate sinceră. Dar nimeni, nimeni nu poate simți ce simte o mamă când își aude copilul pomenit la trecut. Ce simte un tată când nu mai are cui să-i spună „ai grijă de tine”. Sunt răni care nu se văd, dar care ard în fiecare respirație.
O iubire care ține loc de viață
Pentru Diana și Igor Cuciuc, viața merge înainte. Nu pentru că așa trebuie, ci pentru că au ales să o trăiască împreună, în pofida a tot ce au pierdut. Se sprijină. Se ascultă. Plâng uneori în tăcere, alteori în brațele celuilalt. Și, din când în când, zâmbesc.
Zâmbetul lor este o formă de curaj. Este modul în care le spun celor din jur că iubirea nu moare odată cu pierderea. Că acolo unde a fost odată un copil, va fi mereu o lumină. Și că, deși rana nu se va închide niciodată cu adevărat, viața are încă daruri de oferit.
Igor și Diana sunt dovada că suferința nu ucide dragostea. O transformă. O adâncește. Și, uneori, o face mai puternică decât moartea.
