Moartea lui Ion Iliescu, primul președinte al României postcomuniste, a adus la suprafață nu doar emoții amestecate și întrebări nerostite, ci și reacții politice care, în loc să așeze liniștea, au adâncit clivajele unui trecut încă neliniștit. Un astfel de răspuns a venit și din partea liderului AUR, George Simion, aflat zilele acestea la Varșovia, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Poloniei, Karol Nawrocki.
Un mesaj scurt, dar încărcat de subtext
Departe de agitația politică din București, George Simion a ales să transmită un mesaj succint, într-o notă aparent împăcată:
„Noi, creștinii, spunem că a plecat la Dumnezeu. Noi, conducerea AUR, nu dorim să facem alte comentarii. Dumnezeu să-l ierte!”
Tonul a fost diferit față de ceea ce ne-a obișnuit liderul AUR atunci când venea vorba de Ion Iliescu. Fără atacuri directe, fără accente tăioase. Și totuși, Simion nu a rezistat complet tentației de a puncta, chiar și discret, o comparație cu prezentul politic. A făcut aluzie la regimul lui Klaus Iohannis, fără a-l menționa direct pe Iliescu ca model, dar lansând o frază care a trezit deja reacții:
„Când era Iliescu președinte, nu se interziceau partide, cum a făcut Iohannis, nu se interziceau site-uri și nu se anulau alegeri.”
O afirmație care nu doar că plasează sub semnul criticii actuala guvernare, dar și redesenează, în filigran, o imagine ceva mai echilibrată a celui care a condus România în primii ani de democrație. Fără a o spune explicit, Simion pare să fi lăsat în urmă discursul vehement din anii tinereții.
De la lumânări ironice la reținere diplomatică
Pentru cei care cunosc traseul public al lui George Simion, contrastul este izbitor. În urmă cu exact 16 ani, pe 3 martie 2009, Simion apărea alături de un grup de tineri în fața ușii lui Ion Iliescu, purtând lumânări și pancarte cu mesaje sarcastice. Era ziua de naștere a fostului președinte, iar gestul – mai mult decât o provocare – era o declarație de răfuială simbolică.
„Să trăiască să plătească pentru crimele din ’89”, spuneau atunci.
Ani mai târziu, Simion avea să posteze pe Facebook un fragment video din acel moment, adăugând: „Ăsta e motivul pentru care nu voi face niciodată alianță cu copiii lui Iliescu”, într-o referire directă la Partidul Social Democrat.
Astăzi, însă, în ziua în care România își ia rămas-bun de la omul care a fost în fruntea statului în momentele cele mai tulburi ale istoriei recente, George Simion a ales alt ton. Nu pentru că și-a schimbat convingerile – probabil ele au rămas – ci poate pentru că în fața morții, chiar și cei mai vocali adversari aleg, uneori, tăcerea.
Dan Diaconescu: o reacție de neînțeles
Într-un registru total diferit, un episod bizar a fost surprins în mediul online, într-un clip devenit viral pe TikTok. Într-o emisiune TV în care se afla și George Simion, Dan Diaconescu este întrebat, cu un ton aparent serios: „A murit Iliescu sau nu?”. Răspunsul său nu a fost o replică, ci un hohot de râs puternic și neașteptat.
Într-o perioadă în care orice gest este analizat și interpretat, reacția lui Diaconescu a fost percepută de mulți drept lipsită de respect și complet nepotrivită. Oricare ar fi fost divergențele politice, în fața unui deces, umorul – chiar involuntar – devine o formă de indiferență dureroasă.
Un sfârșit care nu aduce împăcare
Ion Iliescu s-a stins din viață marți, 5 august 2025, în spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fusese internat din 9 iunie. Diagnosticat cu cancer pulmonar, a fost supus unei intervenții chirurgicale, însă starea i s-a agravat brusc pe 2 august. A fost, până la capăt, un om discret. Ultima sa apariție publică datează din 2017, când a fost audiat în dosarul Revoluției. De atunci, retragerea sa din viața publică a fost totală.
Acum, în orele de dinaintea înmormântării de la Cimitirul Militar Ghencea III, reacțiile politice arată că moartea nu e întotdeauna un prilej de reconciliere. Uneori, rănile trecutului sunt prea adânci, iar liniștea pe care o aduce plecarea unui om nu pătrunde până în inima unei societăți divizate.
Rămâne întrebarea: putem învăța ceva din tăcere?
Poate că, în aceste zile, cea mai grea lecție este aceea a demnității în fața morții. Nu toți au ales-o. Unii au transformat plecarea lui Ion Iliescu într-un moment de ironie, alții într-o strategie politică. Dar câțiva, chiar și printre vechii adversari, au păstrat o pauză, o reținere, o nuanță. Acolo se ascunde, poate, o formă de maturizare politică. Acolo, în acel „Dumnezeu să-l ierte”, spus fără prea multă emfază, dar nici cu ură, se află un început de liniște. Sau cel puțin o încercare.
