Florian Coldea pus la colț de instanța supremă. Hotărârea care îi închide definitiv jocul

Lovitură grea pentru generalul în rezervă Florian Coldea. Miercuri, judecătorii instanței supreme au decis să mențină măsurile dispuse împotriva fostului prim-adjunct al directorului SRI, în dosarul de amploare instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, în care acesta este acuzat că ar fi pus bazele unei adevărate rețele de trafic de influență.

Potrivit procurorilor DNA, Florian Coldea ar fi constituit, alături de Dumitru Dumbravă – fost general SRI, decedat între timp – și cu sprijinul avocatului Doru Trăilă, o schemă infracțională complexă, prin care persoane aflate în dificultate juridică ar fi fost determinate să plătească sume uriașe de bani în schimbul unor presupuse intervenții pe lângă magistrați și alți factori de decizie.

Anchetatorii susțin că cei implicați s-ar fi folosit de influența reală sau pretinsă pe care o aveau în mediul judiciar pentru a promite „optimizări” ale unor dosare penale. Pentru a masca aceste activități ilegale și a crea aparența de legalitate, ar fi fost utilizate firme de consultanță și contracte fictive de asistență juridică sau consultanță, prin care sumele încasate apăreau ca onorarii pentru servicii.

Banii obținuți ar fi fost ulterior „spălați” printr-un circuit de facturi și plăți între societăți controlate de inculpați, inclusiv prin prestarea ilegală de servicii de consultanță juridică de către persoane fără calitatea de avocat. Printre cei care ar fi beneficiat de promisiuni de influențare a actului de justiție se numără afaceristul Cătălin Hideg, trimis în judecată de Parchetul European pentru fraudarea fondurilor europene, precum și primarul orașului Rovinari, care are în prezent calitatea de martor în dosar.

DNA arată că, în cursul anului 2023, cei trei inculpați ar fi pretins de la un ales local suma de 600.000 de euro, creându-i convingerea că acționează ca o echipă bine conectată la foști magistrați și că pot influența soluția într-un dosar penal aflat pe rol.

În acest context, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților. În cazul lui Florian Coldea, măsura vizează suma de 100.000 de euro dintr-un cont bancar, un apartament și două locuri de parcare situate în București. Totuși, anchetatorii susțin că bunurile puse sub sechestru acoperă mai puțin de 15% din prejudiciul total estimat, care depășește 1,8 milioane de euro.

În rechizitoriu, DNA a solicitat confiscarea specială a mai multor sume obținute din activități infracționale, printre care peste 1,6 milioane de lei din trafic de influență și peste 8 milioane de lei rezultate din exercitarea fără drept a unei profesii, bani de care ar fi beneficiat inculpații.

Florian Coldea a contestat legalitatea sechestrului la Curtea de Apel București, însă instanța a stabilit că măsurile dispuse de DNA sunt legale și temeinice. Ulterior, fostul general SRI a atacat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă miercuri instanța supremă a menținut hotărârea CAB, confirmând astfel sechestrul asupra bunurilor sale.

Florian Coldea este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență în două cauze distincte, complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii în mai multe acte și spălare de bani. Dosarul se află în prezent pe rolul Curții de Apel București, în camera preliminară, urmând ca instanța să decidă dacă dosarul va intra în judecata pe fond.

Lasă un comentariu