La Vilnius, în inima unei Europe care respiră sub presiunea războiului, liderii Formatului București 9 s-au așezat la aceeași masă cu președintele Volodimir Zelenski, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și reprezentanții țărilor nordice. Nu a fost o întâlnire formală. N-a fost despre discursuri diplomatice reci sau fotografii de protocol. A fost o discuție sinceră, gravă, purtată cu răspunderea unor vremuri în care pacea nu mai e o certitudine, ci o luptă zilnică.
Tema centrală nu mai are nevoie de introducere: Rusia. Invazia brutală din Ucraina continuă să sfideze orice normă internațională, iar liderii adunați în capitala Lituaniei nu s-au ferit de cuvinte. „Rusia este, fără îndoială, cea mai gravă și directă amenințare la adresa securității euroatlantice.” Acesta a fost mesajul transmis clar, fără nuanțe, fără ambiguități. Este o realitate pe care o trăiesc deja milioane de oameni, în special cei din Ucraina, dar și cei de pe Flancul Estic al Europei – de la țărmul Mării Baltice până la granițele României.
Pentru președintele Zelenski, întâlnirea a fost încă un prilej de a cere susținere, dar și de a mulțumi. A vorbit calm, dar cu ochii unui om care știe ce înseamnă să lupți pentru fiecare metru de pământ, pentru fiecare viață salvată. Iar cei prezenți i-au transmis că nu este singur. Nu doar prin cuvinte, ci prin angajamente concrete: mai mult sprijin militar, mai multă presiune asupra Rusiei și un drum clar deschis pentru integrarea Ucrainei în NATO.
S-a discutat despre Articolul 5 al Tratatului de la Washington, clauza de apărare colectivă, ca despre un legământ de sânge. Nu e doar o promisiune pe hârtie. E garanția că niciun stat membru NATO nu va fi lăsat singur în fața pericolului. Iar acest lucru, mai ales pentru țări ca România, Polonia sau statele baltice, înseamnă liniște. Liniștea că, în caz de agresiune, răspunsul va fi colectiv și imediat.
Liderii B9 au mai cerut ca statele membre să își crească bugetele de apărare, să investească în industrie militară, în mobilitate și infrastructură. Dar n-a fost un apel birocratic. A fost un apel uman, de supraviețuire. Lumea în care trăim s-a schimbat, iar pacea nu mai vine de la sine. Trebuie protejată, apărată, câștigată în fiecare zi.
Pe lângă sprijinul pentru Ucraina, summitul de la Vilnius a fost și un semnal de alarmă față de toate statele care, direct sau indirect, alimentează agresiunea rusă. Belarus, Coreea de Nord, Iran, China – toate au fost menționate și condamnate pentru sprijinul oferit Moscovei, fie că vorbim de arme, informații, propagandă sau simplă complicitate tacită.
Un mesaj special a fost transmis și către Republica Moldova – un stat mic, dar prins în mijlocul unei uriașe confruntări geopolitice. Moldova a primit asigurări de susținere și protecție. Pentru că, au spus liderii B9, dacă nu acționăm împreună, oricine poate deveni următoarea țintă.
Totodată, s-a discutat și despre războiul hibrid purtat de Rusia: atacuri cibernetice, dezinformare, infiltrări economice, manipulare. Un alt tip de război, nevăzut, dar la fel de periculos. Liderii europeni au promis că aceste metode nu vor rămâne fără răspuns și că democrațiile vor învăța să se apere nu doar cu arme, ci și cu adevăr.
Declarația finală a fost semnată de trei președinți care știu ce înseamnă vecinătatea cu pericolul: Nicușor Dan (România), Andrzej Duda (Polonia) și Gitanas Nauseda (Lituania). Toți trei au transmis același mesaj: suntem uniți, suntem pregătiți, suntem solidari.
Summitul s-a încheiat cu o decizie simbolică – următoarea reuniune B9 va avea loc în România, în 2026. Până atunci, rămâne misiunea comună de a consolida frontul estic, de a ajuta Ucraina să câștige și de a demonstra că libertatea europeană nu este de vânzare, nu este negociabilă și nu va fi abandonată.
Pentru cei care privesc din afară, poate părea doar un alt summit, cu alte promisiuni. Dar pentru cei care trăiesc aproape de granița cu războiul, fiecare cuvânt rostit la Vilnius contează. Contează pentru că aduce speranță. Contează pentru că, dincolo de toate, e un semn că lumea liberă încă mai are coloană vertebrală. Că nu se teme. Că va lupta, dacă va fi nevoie, pentru ca nimeni să nu mai fie obligat să aleagă între tăcere și supraviețuire.
