Cazul urmăririi criminalului Emil Gânj scoate la iveală, zi de zi, tot mai multe deficiențe în modul de acțiune al autorităților. Deși peste două săptămâni s-au scurs de la momentul în care bărbatul de 37 de ani a devenit cel mai căutat om din România, acesta continuă să fie de negăsit. Surse judiciare citate de Libertatea vorbesc despre o sumă de erori tactice și de comunicare care au compromis grav întreaga misiune.
Prea multe informații oferite publicului – o greșeală strategică
Una dintre cele mai criticate decizii ale Poliției Române a fost transparența excesivă în fața opiniei publice. Din dorința de a răspunde rapid presiunii sociale, autoritățile au început încă din primele zile să ofere detalii esențiale despre operațiunea de căutare: traseele urmate de echipele de intervenție, locațiile exacte unde se făceau percheziții, numărul de efective implicate, chiar și strategiile de urmărire.
Pentru cetățeni, toate aceste informații puteau părea simple detalii logistice, însă pentru Emil Gânj și cercul restrâns care, potrivit anchetatorilor, l-ar sprijini, aceste date au reprezentat un avantaj decisiv. Fostele cadre din sistem, intervievate de Libertatea, spun că „s-a oferit aur curat pentru cel urmărit” și că autoritățile „au scăpat din vedere regula de bază a unei urmăriri: discreția absolută”.
Un spectacol mediatic în locul unei acțiuni ferme
Întregul efort de căutare din județul Mureș, departe de a fi o mobilizare coerentă, a fost perceput, inclusiv de profesioniști retrași din sistem, ca un exercițiu de imagine. „Au făcut Untold pe ulițe”, spun sursele Libertatea, făcând referire la numărul exagerat de mașini cu girofar, la agitația constantă din jurul comunității și la lipsa de rezultate concrete.
Comunitățile liniștite, deja afectate de groaza faptei – crima oribilă comisă asupra Andei, partenera criminalului, urmată de incendierea trupului –, s-au trezit în mijlocul unui asediu haotic, cu zeci de agenți, echipamente, câini de urmă, drone și jurnaliști, fără ca prezența acestora să conducă la capturarea suspectului.
O fugă care pare organizată. Și tolerată?
Ceea ce amplifică suspiciunile este faptul că Emil Gânj nu este un necunoscut pentru autorități. În urmă cu un an și jumătate, a fost acuzat că a incendiat pentru prima dată casa în care locuia Anda. Deși existau semnale de alarmă și un profil de risc evident, nici atunci nu a fost capturat, iar lipsa de măsuri preventive a permis escaladarea conflictului.
Ancheta actuală pare, la rândul ei, marcată de neînțelegeri și orgolii între diverse structuri din Ministerul Afacerilor Interne. Implicarea simultană a echipelor din București și a celor de la nivel județean a dus, spun surse Libertatea, la o gestionare defectuoasă. Nu a existat un comandament unic, o strategie bine definită sau o coordonare eficientă. În momentul în care s-au obținut informații credibile despre ascunzătoarea lui Gânj, echipele de intervenție au acționat cu întârziere și, uneori, cu prea mult zgomot – detalii ce par desprinse dintr-un scenariu de televiziune, nu dintr-o acțiune de capturare.
Un caz care ridică întrebări incomode
Crima comisă de Emil Gânj și incapacitatea autorităților de a-l reține deschid o serie de întrebări legate nu doar de competența operațională a Poliției, ci și de încrederea publicului în instituțiile care ar trebui să-i apere. Cum este posibil ca un om urmărit pentru fapte deosebit de grave să fie lăsat să dispară în mijlocul unei comunități rurale? Cum se explică faptul că, în pofida tehnologiei, a resurselor și a angajamentului public, un astfel de individ poate fi în continuare cu un pas înainte?
La aceste întrebări, răspunsurile întârzie să apară. Între timp, familia victimei trăiește în neliniște, iar societatea asistă la un joc al vinovățiilor între structuri care, în mod ideal, ar trebui să colaboreze, nu să se blocheze reciproc. Iar Emil Gânj rămâne liber. Într-un peisaj unde tăcerea devine tot mai greu de justificat.
