Pe 24 iunie, creștinii ortodocși sărbătoresc una dintre cele mai vechi și profunde sărbători din calendarul liturgic: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Este un moment aparte, luminat de credință și de o emoție discretă, dar adâncă. Într-o tradiție în care sfinții sunt cinstiți la data trecerii lor în veșnicie, Ioan Botezătorul – alături doar de Maica Domnului – primește cinstea unei sărbători dedicate nașterii. Nu întâmplător. El este cel care a pregătit lumea pentru venirea lui Hristos. Glasul ce a strigat în pustie. Ultimul dintre profeți și primul dintre mărturisitori.
O naștere vestită de îngeri
Nașterea Sfântului Ioan nu este o întâmplare din trecut, ci o poveste vie care ne amintește cât de atent lucrează Dumnezeu în viețile noastre. Părinții săi, Zaharia și Elisabeta, erau bătrâni și fără copii, dar trăiau în credință. Într-o zi, în timp ce Zaharia slujea la templu, Arhanghelul Gavriil i-a adus vestea că va avea un fiu. Un fiu „mare înaintea Domnului”, care „va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie”. Uimit și neîncrezător, Zaharia a rămas mut până în ziua în care, ținându-și pruncul în brațe, i-a rostit numele: Ioan, adică „Dumnezeu s-a milostivit”.
Această naștere nu era doar o binecuvântare pentru doi oameni bătrâni și drepți. Era începutul unei misiuni sacre, care avea să pregătească inimile pentru Mesia.
Un suflet din pustie, un destin de foc
Ioan nu a trăit ca ceilalți. A crescut în pustiu, în post, rugăciune și tăcere. Sufletul său s-a hrănit nu din vorbele lumii, ci din cuvântul lui Dumnezeu. A ieșit în lume doar atunci când i-a fost timpul, purtând o vestire puternică: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!”. Oamenii veneau la el în număr mare, cutremurați de viața sa curată și de glasul său plin de adevăr. Îi boteza în Iordan, nu doar cu apă, ci cu speranță.
Dar cel mai mare gest al său a fost acela de a-L arăta lumii pe Iisus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”. Și deși ar fi putut rămâne în centrul atenției, el s-a retras cu o smerenie care impresionează și astăzi: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”.
Adevărul, mai presus de teamă
Ioan nu a făcut compromisuri. A rostit adevărul chiar și în fața regelui Irod, mustrându-l pentru că trăia cu soția fratelui său. Pentru această curaj, a fost întemnițat, apoi decapitat, într-un gest crud, orchestrat de ambiții și orgolii. Și-a dat viața pentru adevăr, rămânând un simbol al verticalității și al sacrificiului.
O rugăciune care atinge inima
Ziua de 24 iunie este nu doar o sărbătoare de comemorare, ci și una de rugăciune. Oameni din toată țara se adună în biserici și se roagă cu credință:
„Sfinte Ioane, tu care ai fost chemat dinainte de naștere să pregătești calea Domnului, ajută-ne și pe noi să ne curățim inimile. Fii sprijinul nostru în lupta cu ispitele, adu-ne pocăință sinceră și dă-ne smerenia ta. Mijlocește pentru noi o iubire arzătoare față de Hristos și o viață trăită în adevăr. Amin.”
Șase prăznuiri pentru un singur sfânt
În semn de adâncă cinstire, Biserica a rânduit nu mai puțin de șase zile dedicate Sfântului Ioan Botezătorul:
- 23 septembrie – Zămislirea
- 24 iunie – Nașterea
- 7 ianuarie – Soborul
- 29 august – Tăierea Capului
- 24 februarie – Aflarea capului (prima și a doua)
- 25 mai – A treia aflare a capului
Este singurul sfânt cu atâtea sărbători, semn că viața sa a atins inimile credincioșilor în toate etapele: de la concepere, la moarte, și până la pomenirea sfintelor sale moaște.
Nașterea care aduce lumină
Ziua de 24 iunie coincide și cu Sânzienele, o sărbătoare populară a verii, a luminii și a naturii în floare. În acest amestec de sacru și tradițional, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul capătă un sens și mai adânc: este un timp al purificării, al renașterii interioare, al apropierii de Dumnezeu.
Într-o lume plină de zgomot și superficialitate, vocea Sfântului Ioan răsună și astăzi: „Pregătiți calea Domnului!”. Este o chemare la sinceritate, la trezire spirituală, la curajul de a trăi în lumină. Și poate, mai ales, o invitație de a ne micșora ego-ul, pentru ca în locul lui să crească iubirea, smerenia și credința.
