Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a fost depus, miercuri dimineață, pe catafalc în Sala Unirii a Palatului Cotroceni. Acolo, în liniștea solemnă a uneia dintre cele mai încărcate simbolic încăperi ale statului român, oficialități și cetățeni de rând au început să-și arate respectul și să-și ia rămas bun de la omul care a condus România în primii ani de după căderea regimului comunist.
Românii au venit din toate colțurile țării
În fața Palatului Cotroceni, rândurile s-au întins pe zeci de metri încă din primele ore ale dimineții. Bărbați și femei de toate vârstele, unii purtând flori, alții cu lumânări aprinse în mâini, au venit să aducă un ultim omagiu fostului șef de stat. Atmosfera este tăcută, profundă, lipsită de agitație – un semn al respectului tăcut față de o figură care, fie că a fost susținută, fie contestată, a marcat definitiv istoria României moderne.
Un drum cu trenul și un buchet de flori, în numele unei amintiri
Printre cei care au ajuns la Cotroceni s-a numărat și Ion Huțanu, un bărbat de 74 de ani din Iași. A călătorit toată noaptea cu trenul pentru a fi prezent. La sosire, și-a pus palmele tremurânde peste un buchet modest de flori și l-a așezat cu grijă la baza catafalcului.
„A fost președintele meu. A fost un om cu O mare. Blândețea lui, zâmbetul omeniei și al prieteniei, toate lucrurile astea m-au impresionat”, a mărturisit bătrânul, cu vocea încărcată de emoție. Spune că l-a cunoscut în perioada în care era membru UTC la Iași, într-o fabrică de antibiotice. Îl vedea rar, dar îl purta mereu în gând cu o stimă aparte: „L-am prețuit, ce să mai… A reușit să țină echilibrul, asta e marea lui realizare. Un om cumsecade, echilibrat, plin de bunătate. Un om al prieteniei și al omeniei.”
Prieteniile discrete din spatele ușilor închise
Ion Huțanu nu a fost doar un simplu admirator. A condus, timp de 25 de ani, organizația PSD Iași și nu și-a ascuns niciodată afecțiunea pentru Ion Iliescu. În fiecare an, de 3 martie, ridica telefonul și îi spunea „La mulți ani”. Îi era teamă că deranjează, dar, după cum mărturisește, Iliescu răspundea întotdeauna cu căldură: „Se bucura. Ne spunea că îi face plăcere că nu l-am uitat.”
Această amintire intimă, care poate părea simplă, a devenit în aceste zile simbolică pentru mii de români care îl identifică pe Iliescu cu o epocă întreagă – una marcată de incertitudini, dar și de speranță.
O prezență care a adunat în jurul ei o națiune
Pe culoarele Palatului Cotroceni, unde se păstrează ecoul pașilor și unde istoria se așterne în tăcere, oamenii intră câte unul, în ordine, și trec prin fața catafalcului. Unii se închină, alții doar privesc în liniște sicriul acoperit cu drapelul tricolor. Voluntarii și forțele de ordine se asigură că totul se desfășoară în bună rânduială, dar nu trebuie să intervină – oamenii știu că trăiesc un moment istoric.
Pentru mulți dintre cei prezenți, Ion Iliescu nu a fost doar primul președinte de după comunism. A fost prezența care a dat un contur nou ideii de conducere într-o Românie rănită și nesigură. Cu toată complexitatea personalității sale și cu toate controversele care l-au însoțit, moartea sa marchează sfârșitul unei epoci.
Despre moartea și funeraliile lui Ion Iliescu
Ion Iliescu s-a stins din viață pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani, în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București. Era internat încă din luna iunie, în urma unor complicații respiratorii severe. Ulterior, medicii au confirmat că suferea de cancer pulmonar, o boală care i-a slăbit treptat trupul, dar nu și luciditatea.
Funeraliile de stat vor avea loc joi, 7 august, la Cimitirul Ghencea 3 din Capitală. Ziua a fost declarată oficial zi de doliu național, iar toate instituțiile publice din țară au coborât drapelele în bernă.
Un adio care atinge sufletul unei națiuni
Pentru unii, Iliescu a fost un garant al stabilității. Pentru alții, o figură controversată. Dar, indiferent de părerea fiecăruia, plecarea sa lasă un spațiu gol într-o poveste națională care, fie că ne place sau nu, l-a avut în centrul scenei timp de decenii.
La Cotroceni, coada nu s-a terminat. Se mai așază oameni. Se mai aprind lumânări. Se mai spune un „Mulțumesc” în gând. România își ia rămas bun de la Ion Iliescu, iar istoria scrie, din nou, în tăcere.
