Teodora Marcu avea doar 23 de ani. Era mamă, era însărcinată și încă mai spera, poate, că viața îi va da o șansă. Dar visurile i-au fost frânte brutal, într-o după-amiază care părea ca oricare alta, în complexul Cosmopolis – un loc unde mulți caută liniște, dar care a devenit scena unei tragedii greu de cuprins în cuvinte.
Fosta concurentă de la „Insula Iubirii” a fost împușcată în plină stradă de fostul ei partener, Robert Lupu. O crimă comisă fără milă, sub ochii fetiței ei de doar trei ani. O fetiță care, fără să înțeleagă încă lumea, va purta în suflet o imagine de neșters.
Detaliile reieșite din necropsie sunt greu de digerat. Medicii legiști au descoperit patru plăgi prin împușcare. Un glonț în cap, două în abdomen și unul în zona inghinală. Nu a fost un gest de furie oarbă, a fost o execuție. Un act calculat, cu o singură intenție: ca Teodora să nu mai aibă nicio cale de scăpare. A fost omorâtă cu sânge rece, cu premeditare și o violență care lasă urme nu doar în carne, ci și în conștiință.
Și mai dureros este că tânăra fusese deja de luni bune înfricoșată, urmărită, amenințată. Cei din jur știau. Se vorbea despre hărțuirea la care era supusă de Robert Lupu. Dar, ca de obicei, nimeni n-a intervenit la timp. A cerut ea ajutor? Poate. A fost auzită? Nu suficient. De data asta, amenințările n-au mai rămas doar vorbe.
După ce și-a ucis fosta iubită, Robert Lupu s-a sinucis. Un gest care, pentru el, a încheiat totul. Dar pentru familie, pentru copil, pentru părinți, pentru cei care au cunoscut-o, abia de aici începe coșmarul. O mamă nu mai este. Un copil va crește cu imaginea morții în minte. Iar societatea noastră bifează încă o femeie ucisă din lipsă de protecție și de reacție.
La scurt timp după ce cazul a ajuns în spațiul public, premierul interimar Cătălin Predoiu a avut o reacție. A vorbit despre violența domestică și despre lipsa de atenție pe care statul a arătat-o acestor cazuri în ultimii ani. A recunoscut că, în multe situații, autoritățile nu tratează cu seriozitate amenințările, plângerile, semnalele de alarmă.
„Poate în anii trecuţi nu s-a acordat suficientă atenţie cazurilor de violenţă domestică. Ele sunt, după cum vedem, la fel de serioase ca orice alt tip de criminalitate”, a declarat Predoiu.
Pentru a preveni alte tragedii, acesta a anunțat suplimentarea numărului de polițiști în județul Ilfov – peste 60 de posturi au fost deja adăugate, iar alte 50 urmează să fie alocate în urma recrutărilor. E un început, dar dureros de târziu pentru Teodora.
Premierul a cerut, totodată, ca Ministerul Justiției să analizeze dacă legislația penală oferă suficiente instrumente pentru a preveni și pedepsi cazurile de violență domestică. „Probabil că trebuie ceva mai sever, cel puțin pentru o anumită categorie de cetăţeni”, a spus el.
Dar nu legile sunt singurele care trebuie schimbate. Trebuie să ne schimbăm și noi – ca oameni, ca societate. Trebuie să învățăm să nu mai închidem ochii când vedem semnele. Să nu mai spunem „nu e treaba mea”. Să nu mai așteptăm tragediile ca să ne pese.
Moartea Teodorei Marcu nu e doar o știre. E un strigăt. E dovada că nu facem suficient. Că, uneori, reacționăm doar când e prea târziu. Și e prea târziu pentru ea. Pentru fetița ei. Pentru copilul nenăscut. Dar nu e prea târziu pentru celelalte femei aflate acum în pericol.
Teodora nu mai poate fi salvată. Dar poate fi un simbol. Al unei lupte care trebuie dusă mai apăsat. Al unei schimbări care trebuie începută acum. Pentru ca nicio altă femeie să nu mai moară cu frica în sân, în fața copilului său. Și pentru ca durerea să nu se mai transforme în obișnuință.
