Elena Cârstea, una dintre cele mai emblematice voci ale muzicii românești din anii ’80 și ’90, trece printr-o perioadă apăsătoare, dar și profund umană. Departe de luminile scenei, stabilită de mai bine de 15 ani în America, fosta artistă dovedește o forță interioară remarcabilă, în ciuda loviturilor grele pe care viața i le-a adus în ultima vreme.
După ce a fost la un pas de moarte, în urma unui accident vascular cerebral care a trimis-o de urgență la terapie intensivă pentru două săptămâni, Elena a reușit, din nou, să se ridice. Cu aceeași determinare cu care urca odinioară pe scenă, acum luptă pentru sănătate. Spune cu sinceritate că testele medicale au ieșit bine, dar recunoaște că încă se deplasează greu și folosește un baston – pe care, în stilul său elegant, l-a personalizat cu cristale Swarovski. „Obosesc repede, dar merg zilnic la piscină. Apa face minuni. Vreau să mă apuc din nou de dansuri”, mărturisește ea cu un zâmbet sincer.
Însă, ca un test suplimentar, destinul i-a mai pregătit o durere: pierderea Bellatrixei, cățelușa ei iubită. Avea doar cinci ani, era tânără și plină de viață, dar un cancer galopant i-a curmat brusc existența. „Sunt dărâmată. A murit înainte de Paște. Mi-a fost extrem de greu. Era ca un copil pentru mine”, spune cu voce tremurândă Elena. Pentru ea, animalele nu sunt doar companioni, ci adevărate surse de iubire necondiționată. Nu a stat prea mult pe gânduri și, pentru a umple golul din suflet, a adus din România o altă cățelușă, Roxy, de aceeași rasă, provenind dintr-o linie de campioni. „Am dus-o la școala de dresaj. E o minune. Mă ajută să mă vindec sufletește”, recunoaște artista.
În casa Elenei din Statele Unite domnește o atmosferă caldă, în ciuda greutăților. Alături de Roxy, de Cooper – câinele mai vechi al familiei, și de cele patru pisici persane, dintre care doi sunt puiuți, artista și-a creat propriul sanctuar emoțional. „Asta e terapia mea. Fără animale, mi-ar fi infinit mai greu”, spune cu sinceritate.
Pe lângă lupta cu problemele de sănătate și pierderile dureroase, Elena Cârstea și-a păstrat bucuria de a trăi frumos. A povestit că a sărbătorit atât Paștele catolic, cât și cel ortodox, așa cum o face în fiecare an alături de soțul ei, americanul Glenn Muttart. „Am făcut friptură de miel, cozonac, amandină, sarmale… Tot ce ține de România. Glenn adoră mâncarea românească. Nu am găsit vopsea roșie de ouă, așa că le-am colorat în toate nuanțele”, spune râzând.
Și pentru că viața are nevoie și de evadări, chiar și atunci când pare imposibil, Elena a descoperit o nouă pasiune: serialele coreene. „Mă uit zilnic. Sunt fascinante. Emoționante, bine scrise, mă țin conectată și mă ajută să uit pentru câteva ore de dureri și doruri”, explică ea.
Viața Elenei Cârstea este, în acest moment, un amestec de rezistență, nostalgie și speranță. Nu este vorba doar despre o artistă care a cucerit cândva scenele, ci despre o femeie care, chiar și departe de casă, refuză să se lase doborâtă. Deși își poartă cu discreție suferințele, nu se plânge, nu cere compasiune, ci doar își spune povestea, cu sinceritate și o demnitate care impresionează.
Elena Cârstea ne arată tuturor că vindecarea nu vine doar din medicamente sau tratamente, ci din gesturi mici, din iubirea față de animale, din pasiuni care îți țin mintea ocupată, din bucuria de a trăi fiecare clipă și, mai ales, din voința de a nu te da bătut.
Și chiar dacă greutățile nu o ocolesc, Elena are în continuare energia de a zâmbi și de a merge înainte. Poate nu mai cântă pe scenă, dar vocea ei, dincolo de muzică, rămâne puternică: vocea unei femei care a învățat să lupte, să iubească și să trăiască cu sens, chiar și atunci când totul pare pierdut.
