Durere fără margini în lumea muzicii de petrecere, după moartea fulgerătoare a lui Ciprian Pian, un om cunoscut și iubit nu doar pentru prieteniile sale strânse, ci și pentru sufletul cald și dedicarea față de familie. Pentru Adrian Minune, despărțirea de cel care i-a fost prieten apropiat a fost copleșitoare. Lacrimile nu l-au mai putut opri în momentul în care l-a văzut fără suflare, iar vorbele sale, rostite cu voce tremurândă, au fost încărcate de durere, de neputință și de o profundă conștientizare a fragilității vieții.
„Aveți în fața dumneavoastră ditamai casa… muncești o viață pentru nimic. Suntem musafiri pe pământ. Construim și nu știm de ce… E păcat de el, de familia lui, să lași 5-6 copii în urmă. E foarte dureros că nu a avut timp să se bucure de ce a construit. A trăit prea puțin și a murit cum a murit…”, a spus Adrian Minune, la România TV, cu ochii înlăcrimați și cu glasul stins.
Artistul, vizibil afectat, a mărturisit că nu a mai putut cânta, pentru că durerea l-a copleșit. Nici măcar scena, locul în care de obicei se simțea în siguranță, nu i-a mai oferit alinare. „Am încercat să cânt, dar e durerea prea mare. Fiecare ne punem în locul familiei lui, și niciunul nu ne-am dori să trăim așa ceva. La noi, în România, când vorbești mult, plătești mult…”, a mai spus el, lăsând să se înțeleagă că în spatele acestei tragedii s-ar putea ascunde și alte dureri, nespuse.
Cuvintele lui Adrian Minune nu au fost doar despre pierderea unui om drag, ci despre sensul vieții în sine. Despre cât de repede se poate rupe totul și despre cât de zadarnice devin toate lucrurile materiale atunci când omul pleacă. Era nu doar un coleg de generație, ci un suflet alături de care împărțise bucurii, mese, amintiri. Iar acum, în locul râsetelor și vorbelor calde, rămâne doar tăcerea unei despărțiri nedrepte.
La fel de sfâșiat de durere a fost și Costel Biju, un alt apropiat al lui Ciprian Pian. Chiar dacă e obișnuit cu microfonul în mână, cu zeci de mii de oameni în față, în fața pierderii unui om drag, cuvintele i-au fost puține și grele. „Am venit în calitate de familie… sunt cumătru cu Ciprian Pian, i-am botezat copilul. Durerea e mult mai mare decât la orice prieten. Deja suntem puși în fața faptului împlinit, iar tragedia e prea mare. Nu mai contează niciun răspuns…”, a spus artistul, cu lacrimi în ochi.
Jurnaliștii de la Cancan l-au surprins pe Biju abia ținându-se pe picioare. Mersul lui era încet, apăsat, privirea pierdută. Nu mai era artistul expansiv și carismatic pe care publicul îl știa, ci un om care tocmai pierduse pe cineva foarte drag. Era acolo nu pentru că „trebuia să fie”, ci pentru că inima l-a dus, așa cum merge un frate lângă alt frate, în momentele cele mai grele.
Ciprian Pian nu era doar un cunoscut în lumea muzicii, ci un om care construise o familie frumoasă, cu cinci sau șase copii – suflete care acum rămân fără sprijinul și protecția tatălui lor. Moartea lui a venit pe neașteptate, ca o furtună care răstoarnă totul într-o clipă. A lăsat în urmă nu doar durere, ci și întrebări, temeri, regrete.
Într-o societate în care, adesea, zgomotul, poleiala și aparențele acoperă valorile reale, dispariția unui om bun, care și-a clădit viața cu trudă și dragoste pentru cei dragi, ne aduce cu picioarele pe pământ. Ne amintește că tot ce adunăm poate fi pierdut într-o clipă, că familia este tot ce rămâne și că viața nu întreabă niciodată când e „momentul potrivit”.
În aceste zile de doliu, cei care l-au cunoscut pe Ciprian Pian nu îl plâng doar ca pe un prieten, ci ca pe un frate, ca pe un om care a știut să adune în jurul lui oameni sinceri și să lase în urmă respect, nu doar amintiri. Fiecare lacrimă vărsată la căpătâiul lui a fost, poate, și o rugăciune nerostită.
Durerea rămâne adâncă. Dar, în același timp, și amintirea lui Ciprian Pian rămâne vie – în glasurile celor care îl plâng, în sufletele copiilor care vor crește cu imaginea unui tată puternic, dar plecat prea devreme, și în tăcerea apăsătoare a prietenilor care, pentru prima dată, nu au mai găsit versuri care să le aline durerea.
