Acsinte Gaspar – un om al legii, al onoarei și al tăcerii care construiește
A plecat dintre noi în liniște, așa cum a trăit. Discret, dar cu o forță interioară care a modelat instituții, legi și destine. Acsinte Gaspar nu a fost doar un jurist remarcabil sau un politician implicat. A fost, mai presus de toate, un om al echilibrului. Un om care a înțeles că țara se clădește nu din zgomot și orgolii, ci din răbdare, rigoare și respect față de principii.
Curtea Constituțională a României a anunțat cu durere plecarea acestuia, un fost judecător al instituției între 2004 și 2013. Dar mai mult decât atât, România întreagă pierde o voce calmă, dar fermă, un sprijin tăcut al democrației și un susținător al bunei-cuviințe în viața publică.
De la Drept la demnitate – o carieră începută în slujba legii
Absolvent de marcă al Facultății de Drept a Universității din București, Acsinte Gaspar nu a ales calea ușoară. După Revoluția din 1989, într-un moment în care România era o țară sfâșiată de incertitudine și haos, a intrat în slujba statului ca șef de sector în cadrul Consiliului Frontului Salvării Naționale.
A fost, apoi, între 1990 și 1996, secretar general al Camerei Deputaților – o funcție tehnică, dar vitală, într-un Parlament aflat în plină reformare. A fost acolo când se rescria România, filă cu filă, articol cu articol.
Om politic, dar niciodată politician
S-a alăturat PDSR în 1994, într-un moment în care politica românească era încă zbuciumată. Dar a rămas un om al ideilor, nu al scandalurilor. A coordonat politicile din domeniul justiției în cadrul partidului și a fost un liant între profesia de jurist și lumea deciziilor politice.
Timp de două mandate, între 1996 și 2004, a fost deputat de Vâlcea, județul său de suflet. În Parlament, a fost membru al Comisiei juridice, a făcut parte din conducerea Camerei Deputaților și a lăsat în urmă o serie de legi importante, multe dintre ele cu valoare simbolică: Ziua Drapelului Național, Ziua Imnului, Legea Referendumului sau Legea privind normele de tehnică legislativă. Legea nu era pentru el un instrument de forță, ci o formă de respect față de cetățeni.
Un judecător al echilibrului, într-o vreme a conflictelor
Numirea în Curtea Constituțională, în 2004, a fost un pas firesc. Avea deja toate instrumentele: experiență parlamentară, rigoare juridică, un simț acut al nuanței. În anii petrecuți acolo, nu a căutat să epateze. Nu a căutat titluri în ziare. A fost, în schimb, un pilon de stabilitate. A știut să își cântărească cuvintele și să aleagă drumul cel mai greu: cel al responsabilității.
Colegi din Curtea Constituțională îl descriu și astăzi cu emoție: „un om al echilibrului și al înțelepciunii, care a pus întreaga sa viață profesională în slujba binelui public”. Într-o epocă în care prea mulți confundă notorietatea cu meritul, Acsinte Gaspar a preferat să își lase faptele să vorbească.
Un om care nu a cerut niciodată aplauze
Poate cel mai greu lucru de spus despre Acsinte Gaspar este că a fost un om bun. Nu doar competent sau respectabil – ci bun. Avea o generozitate tăcută, care nu căuta recunoaștere. Știa să asculte. Știa să încurajeze. Știa când să tacă și când să vorbească. Nu și-a pierdut niciodată răbdarea, nici măcar în fața provocărilor sau a injustițiilor. Era un domn, în sensul profund al cuvântului.
Un ultim omagiu
Pentru cei care l-au cunoscut, Acsinte Gaspar nu va fi uitat niciodată. Pentru cei care doar au auzit de el, rămâne un exemplu. România pierde un om care a ținut cu grijă busola morală a funcțiilor pe care le-a ocupat.
În numele unei țări care ar avea nevoie de mai mulți oameni ca el, în numele colegilor, colaboratorilor, prietenilor și celor care l-au admirat, transmitem condoleanțe sincere familiei îndurerate.
Drum lin, domnule Acsinte Gaspar. Țara pe care ați iubit-o v-a pierdut prea devreme. Dar memoria dumneavoastră va rămâne, curată, acolo unde se scrie adevărata istorie: în sufletul celor care nu uită.
