Pace tot mai departe. Rusia cere retragerea totală a Ucrainei din teritoriile ocupate. Negocierile de la Istanbul, între speranță și dezamăgire
La Istanbul, într-o sală izolată de ochii presei, au avut loc vineri cele mai importante discuții dintre Rusia și Ucraina din ultimii trei ani. Mulți sperau că va fi un pas spre pace, un început de alinare pentru milioanele de oameni marcați de ani de război. Însă întâlnirea s-a încheiat fără zâmbete, fără vreo foaie semnată, doar cu un schimb de prizonieri și cu o listă de cerințe care, pentru partea ucraineană, sunt imposibil de acceptat.
„Inacceptabil.” Așa au fost descrise condițiile puse de Rusia. Și nu întâmplător.
Un oficial ucrainean, implicat direct în aceste negocieri, a vorbit sub protecția anonimatului cu jurnaliștii Reuters și a dezvăluit ce a cerut Moscova: retragerea completă a trupelor ucrainene din regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie – patru regiuni care, deși ocupate parțial, încă mai găzduiesc rezistență ucraineană.
Această condiție, exprimată doar verbal, nu apare nici măcar în planul propus luna trecută de Statele Unite, după o serie de discuții cu Kremlinul. Mai mult, Rusia a cerut și recunoașterea suveranității sale asupra acestor regiuni, plus Crimeea, anexată încă din 2014.
„România a fost ruptă în bucăți în istorie. Știm ce înseamnă să ți se ceară să renunți la pământ.”
Pentru mulți ucraineni, aceste cerințe nu sunt doar inacceptabile, ci sfâșietoare. În spatele fiecărui oraș cerut de Moscova stau mame care și-au pierdut copiii, soldați răniți, case distruse, biserici arse. Cei care au rămas încă luptă cu disperare nu doar pentru teritoriu, ci pentru ideea că țara lor trebuie să rămână întreagă.
Pe lista cerințelor mai figurează și neutralitatea totală a Ucrainei – fără arme de distrugere în masă, fără trupe aliate pe teritoriul său. În plus, Rusia a cerut ca Ucraina să renunțe la orice pretenție de despăgubiri de război, deși costurile umane și materiale sunt incalculabile.
Oficial: „Rusia nu e serioasă. Nu vrea pace, ci capitulare.”
Pentru reprezentanții Ucrainei, ceea ce s-a întâmplat la Istanbul a fost mai degrabă o demonstrație de forță diplomatică din partea Rusiei decât o intenție sinceră de a negocia. „Rusia nu este serioasă în aceste negocieri”, a spus sec oficialul ucrainean.
În schimb, Kremlinul a refuzat să comenteze condițiile. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov s-a limitat la a spune că „discuțiile trebuie să aibă loc cu ușile închise.” Un răspuns rece, care nu oferă nici claritate, nici speranță.
Americanii și europenii – pe poziții diferite față de Rusia
Propunerea de pace înaintată de administrația Trump luna trecută era, potrivit surselor, mult mai nuanțată: recunoaștere juridică a anexării Crimeei, dar evitarea unei asumări explicite a suveranității ruse asupra celorlalte teritorii. Mai mult, americanii pledau pentru acordarea de compensații Ucrainei și evitarea oricărei presiuni militare directe.
După dezvăluirea poziției ruse, liderii europeni au început să preseze Casa Albă să impună noi sancțiuni Moscovei. În viziunea acestora, Rusia nu caută o cale de mijloc, ci doar o formă de supunere completă a Ucrainei.
Un viitor incert: pacea pare tot mai departe, iar oamenii obosiți de război simt că sunt din nou singuri
„Am sperat. Pentru prima dată după mult timp, am simțit că poate se termină”, spune Lena, o profesoară din Zaporojie, contactată de un post local de radio. „Dar după ce am auzit ce au cerut rușii… mi-a pierit orice urmă de speranță.”
Militarii din linia întâi au aflat și ei de negocieri. Nu s-au grăbit să își facă iluzii. „Dacă ne retragem, îi lăsăm pe oamenii de acolo singuri, iar pe noi ne trădează toți cei care au murit în acești ani”, spune un ofițer ucrainean aflat în regiunea Herson.
Pentru toți cei care urmăresc conflictul, este clar că o soluție rapidă nu există. Pozițiile sunt prea departe, războiul a lăsat răni prea adânci, iar încrederea între părți lipsește complet.
Un dialog care trebuia să aducă pace, a adus doar confirmarea rupturii.
Ce urmează? Probabil noi sancțiuni, poate o nouă rundă de negocieri, dar și mai multă suferință pe teren. Până când părțile vor înțelege că nicio victorie militară nu valorează cât o viață salvată, războiul va continua. Iar cei care plătesc prețul sunt, ca întotdeauna, oamenii simpli – în sate distruse, în orașe fără curent, în spitale cu răniți și copii care întreabă: „Când ne întoarcem acasă?”
