Doliu profund în lumea teatrului românesc. Petrișor Stan, actorul care a dăruit patru decenii scenei și publicului său, s-a stins din viață la doar 67 de ani, lăsând în urmă nu doar un gol imens, ci și o amintire care va pulsa, discret, în sufletul fiecărui spectator care l-a aplaudat cândva.
A murit pe patul Spitalului Pantelimon din București, unde fusese internat cu o aparentă răceală. Nimeni nu bănuia că zilele lui se apropiau de final. Decesul a fost constatat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2:00. Vestea a căzut ca un trăsnet în comunitatea artistică, fiind anunțată de colegii săi de la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, instituția care i-a fost a doua casă și unde a trăit, pe scenă, o viață întreagă.
„Petrișor Stan, actor pentru eternitate. De astăzi, familia Teatrului ‘Alexandru Davila’ din Pitești este mai săracă”, au transmis colegii săi, copleșiți de durere. A fost mai mult decât un coleg – a fost o prezență vie, caldă, inconfundabilă, mereu acolo, cu discreție, profesionalism și un zâmbet blând.
Petrișor Stan s-a născut pe 11 martie 1957. A urmat Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, pe care a absolvit-o în 1983, la clasa profesorului Codrescu. A fost repartizat inițial la teatrul din Botoșani, dar din 1988 a devenit suflet al teatrului din Pitești. Acolo a construit, a jucat, a îndrumat, a iubit scena – și a fost iubit de ea.
Printre rolurile sale cele mai cunoscute se numără cele din spectacolele „D’ale carnavalului”, „Romanțioșii”, „Antigona” și „Bădăranii”. În multe dintre aceste producții a jucat alături de partenera sa de viață, actrița Doina Aida Stan. Împreună au fost mai mult decât un cuplu – au fost un echilibru, un dans între viață și artă, între replică și adevăr.
Colegii de breaslă l-au plâns cu cuvinte încărcate de recunoștință și afecțiune. Actorul Tudorel Filimon a mărturisit cu emoție: „L-am îndrumat să dea la facultatea de teatru, la Târgu Mureș… A fost repartizat la Botoșani și apoi a mers la Pitești, unde îi plăcea extraordinar.” Îl cunoștea dinainte de aplauze, de scenă, de lumină. Îl cunoștea ca om.
Regizorul Matei Varodi a spus despre el: „A fost un actor de neimaginat, un profesionist dedicat teatrului, iubea scena, iar ca prieten, un om de aleasă ținută morală.” Cuvinte grele, dar atât de adevărate.
Petrișor Stan nu a fost un actor de ocazie. A fost unul dintre acei artiști care nu cer lumina reflectoarelor, dar o merită din plin. A trăit teatrul cu demnitate, cu discreție și cu o fidelitate rară. Nu a fost scandalos, nu a fost vedetă. A fost prezent. Zi de zi, rol după rol, în fața unui public care, poate, nu l-a cunoscut niciodată cu adevărat, dar l-a simțit.
A murit cum a trăit: în liniște. Și, poate, tocmai de aceea absența lui e atât de grea.
Petrișor Stan s-a dus să joace pe o altă scenă. Una pe care nu o vedem, dar în care, poate, cortina nu cade niciodată. Iar aici, în lumea noastră, rămâne amintirea unui actor adevărat și a unui om frumos.
Drum lin, domnule Stan. Scena nu va mai fi niciodată la fel fără dumneavoastră.
