Lacrimi, tăcere și durere adâncă în județul Suceava. Petrică Lupu, un om al legii și un tată cu suflet uriaș, s-a stins din viață la doar 48 de ani, după o luptă cruntă cu o boală nemiloasă. Era polițist, era tată, era sprijinul celor doi băieți ai săi, rămași acum singuri pe lume. La zece ani după ce și-au pierdut mama, cei doi copii trebuie acum să învețe să trăiască fără niciunul dintre părinți.
Petrică nu era doar un simplu polițist – era unul dintre acei oameni care își făceau meseria cu seriozitate, dar și cu inimă. Agenții din cadrul IPJ Suceava, colegii lui de la Postul de Poliție Bunești și întreaga comunitate locală îl respectau și îl prețuiau. Cu toții vorbesc despre el la trecut cu o tristețe greu de cuprins în cuvinte.
În urmă cu doar trei luni, într-o vară care părea obișnuită, Petrică a primit vestea care i-a schimbat tot cursul vieții. O afecțiune gravă, cu pronostic rezervat. N-a avut prea mult timp. Nici să se resemneze, nici să spere. Dar a luptat. Pentru copiii lui. Pentru fiecare zi în plus alături de ei.
„Respect, domnule agent șef principal de poliție Petrică Lupu. Colegii din cadrul IPJ Suceava îți aduc un ultim omagiu și te asigură că vom fi o familie extinsă și pentru băieții tăi dragi”, a transmis Poliția Română. Un mesaj simplu, dar cu o încărcătură profundă. Fiindcă Petrică nu mai este, dar grija pentru copiii lui continuă.
Și nu sunt doar cuvinte. Băiatul cel mare, în vârstă de 19 ani, și-a urmat tatăl pe drumul meseriei: a fost admis, cu doar o lună înainte de deces, la Academia de Poliție. O reușită pe care, din păcate, nu a mai apucat să o sărbătorească împreună. Iar mezinul, de 16 ani, vrea să devină medic. Își dorește să înțeleagă boala care l-a răpit pe tatăl lui, poate chiar să-i salveze pe alții, acolo unde sistemul a fost neputincios.
Povestea lui Petrică Lupu este despre devotament, sacrificiu și iubire pură de părinte. A început să slujească legea în 2001, după ce a absolvit Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. A lucrat mai întâi în Dolhasca, apoi în zonele rurale, acolo unde munca nu înseamnă doar dosare și hârtii, ci prezență vie, empatie și implicare în problemele reale ale oamenilor.
Moartea lui a lăsat un gol imens nu doar în familie, ci și în sufletul comunității. Rețelele sociale s-au umplut de mesaje de condoleanțe, multe dintre ele scrise printre lacrimi.
„Prea devreme… A fost un tată devotat și unul dintre cei mai buni polițiști”, a scris cineva.
„Nu pot să cred. Un om atât de cald… Dumnezeu să-l ierte. Putere copiilor lui. Multă putere!”, a adăugat altcineva.
Și, într-adevăr, ce poți să spui unor copii care și-au pierdut tot ce aveau mai drag? Ce cuvinte pot alina o durere atât de mare? Poate doar promisiunea tăcută că nu vor fi singuri. Că lumea lor, deși zdruncinată, va avea sprijin. Că lecțiile de viață primite de la tatăl lor nu se vor pierde.
Petrică Lupu nu mai e printre noi, dar misiunea lui continuă prin băieții pe care i-a crescut cu demnitate și iubire. Unul vrea să apere, altul să salveze. Ce moștenire mai frumoasă poate lăsa un tată?
„Și-a încheiat misiunea mult prea devreme”, au spus colegii. Poate așa e. Sau poate și-a încheiat-o exact așa cum a trăit: în tăcere, cu inima plină de grijă pentru ceilalți și cu gândul mereu la cei doi copii pe care i-a iubit mai presus de orice.
