Decizie fără precedent în cazul Mario. Crima care a îngrozit România, ar putea avea o altă rezolvare, transmite Antena 3 CNN.
Dacă până acum, conform legislației din codul penal, băiatul de 13 ani care l-a ucis pe Mario nu putea fi cercetat penal, Ministerul Justiției face o mișcare fără precedent.
UPDATE, NOI INFORMAȚII
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a anunţat luni că, în urma crimei comise în localitatea Cenei de un minor în vârstă de 13 ani, a fost constituit un grup de lucru care să prezinte propuneri concrete asupra oportunităţii reducerii vârstei de răspundere penală, scrie Agerpres.
„Este o crimă şocantă, este o crimă care a oripilat opinia publică şi, pe bună dreptate, este una dintre acele situaţii care ne obligă să analizăm cu foarte multă rigoare şi cu promptitudine, inclusiv aptitudinea actualei legislaţii de a răspunde necesităţii de combatere fermă a unor astfel de situaţii. Există o discuţie care se poartă în mediul de concepţie juridică de mai mult timp cu privire la oportunitatea de a se reduce vârsta la care minorii să răspundă penal, este o chestiune care a fost analizată atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, iar, la nivelul Ministerului Justiţiei, în urma acestei situaţii şi în urma altora care s-au mai petrecut în trecut, am decis acum să constituim un grup de lucru pluridisciplinar, un grup de lucru care, în mod eficient şi cât mai prompt, să vină cu propuneri concrete, inclusiv asupra oportunităţii reducerii vârstei de răspundere penală. (…) Am decis ca acest grup de lucru să lucreze săptămânal”, a declarat Radu Marinescu, la Digi24.
El a adăugat că există mai multe ipoteze de lucru privind reducerea vârstei de la care un minor poate răspunde penal.
„În momentul de faţă se analizează mai multe ipoteze: de scădere sub 14 ani a vârstei ca răspundere obiectivă, de răspundere exclusiv în temeiul unei stabilirii pe baza ştiinţifice a discernământului sau de stabilire a unei vârste, dar cu posibilitatea ca şi sub această vârstă să se poată stabili răspunderea atunci când expertiza discernământului o confirmă. Deci, avem mai multe ipoteze de lucru, intenţionăm să angrenăm în acest demers atât reprezentanţii parchetelor, cât şi cei ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţi ai asociaţiilor medicilor şi (…) ai ANP. Intenţionăm să solicităm puncte de vedere ale ONG-urilor, ale UNBR-ului”, a afirmat Marinescu.
Doi tineri au fost arestaţi preventiv, după ce, alături de un minor în vârstă de 13 ani, ar fi ucis, incendiat şi îngropat un băiat de 15 ani. Aceştia sunt acuzaţi de procurori de omor calificat, respectiv profanare de cadavre.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în data de 19 ianuarie, în jurul orei 21:30, primul suspect minor, împreună cu un alt minor în vârstă de 13 ani (care nu răspunde penal), având bine pus la punct un plan prestabilit pe care l-au făcut în urmă cu o lună de zile şi aşteptând momentul oportun, ar fi ucis o persoană minoră de sex masculin prin lovirea acesteia în mod repetat cu o toporişcă şi cu un cuţit, în timp ce se aflau la un imobil de pe raza localităţii Cenei, judeţul Timiş.
„Ulterior uciderii victimei, la locul săvârşirii faptei s-a deplasat şi cel de-al doilea suspect. Toţi cei trei minori au acţionat conjugat şi au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat şi apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Cel de-al doilea suspect i-a ajutat în mod activ pe primii doi să scape de cadavru, precum şi să şteargă urmele infracţiunii”, arată sursa citată.
Decizia Ministerului Justiției în cazul Mario
Ministerul Justiției a organizat un grup de lucru pentru a găsi calea legală prin care băiatul de 13 ani, care i-a luat viața lui Mario să fie tras la răspundere.
Decizia vine după ce opinia publică din România este extrem de nemulțumită de faptul că criminalul este în libertate.
Cetățenii României cer printr-o petiție cu zeci de mii de semnături să fie schimbată legea și ca minorii să răspundă de la 10 ani de crimele cu premeditare.
Legislația actuală spune că dacă la data faptei, minorul are sub 14 ani, acesta nu poate răspunde penal pentru că nu are discernământ.
Autoritățile au primit semnătura părinților
Părinții copilului de 13 ani care i-a luat viața lui Mario au cedat.
Dacă până acum și-au aoărat vehement copilul și chiar au căutat să-l scape de închisoare, cei doi s-au răzgândit.
Copilul acuzat de crimă a fost scos pe ascuns din casă de autorități
De curân s-a aflat. că autoritățile l-au dus pe ascuns pe copilul de 13 ani din casa buncilor. De teamă că va fi linșat, autoritățile l-au extra pe criminal din casă.
Părinții copilului de 13 ani au cedat și au semnat toate procedurile cerute de autorități pentru ca acesta să poată fi evaluat psihologic. Până acum aceștia nu păreau să dorească ca băiatul să-și asume răspunderea.
Copilul de 13 ani din județul Timiș, suspectat că ar fi participat, alături de alți doi minori, la uciderea unui adolescent, a fost scos în secret, duminică seara, din locuința bunicilor și dus împreună cu mama sa într-un centru al Protecției Copilului, potrivit informațiilor obținute pe surse de Antena 3 CNN.
Minorul, scos în secret din casa bunicilor
Mutarea copilului a avut loc pe fondul tensiunilor tot mai mari din comunitate. Duminică seara, în fața locuinței bunicilor s-a strâns o mulțime revoltată, iar autoritățile au decis extragerea discretă a minorului pentru a preveni incidente grave.
Surse: copilul ar fi dependent de droguri și se află în sevraj
Potrivit acelorași surse, adolescentul ar avea probleme serioase legate de consumul de droguri și a fost deja inclus într-un program de dezintoxicare. Din acest motiv, el nu a participat luni la cursurile online, deși revenirea la școală fusese programată.
Mesajele de pe rețelele sociale au declanșat intervenția DGASPC
Intervenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a fost accelerată după ce minorul ar fi postat mai multe mesaje pe rețelele sociale. Acestea au ridicat semne de alarmă și au determinat autoritățile să ia măsuri urgente.
Protest cu aproximativ 200 de oameni în Sânmihaiu Român
În fața locuinței bunicilor s-au adunat aproximativ 200 de persoane, revoltate că autoritățile ar proteja copilul suspectat de crimă. Localnicii au cerut ca minorul să fie îndepărtat din comună, invocând teama pentru siguranța lor.
Jandarmii au intervenit pentru a evita escaladarea conflictului
Pentru a calma spiritele, jandarmii au intrat în locuința bunicilor alături de doi protestatari. Minorul nu a fost găsit acolo. În schimb, tatăl copilului a fost descoperit ascuns în podul casei, după ce revenise recent din străinătate, unde se afla la muncă.
Mama copilului a acceptat evaluarea psihologică și psihiatrică
Conform surselor, copilul și mama sa fuseseră deja transportați într-un centru al Protecției Copilului. Mama a decis să colaboreze cu autoritățile și a semnat un acord scris pentru evaluarea psihologică și psihiatrică a minorului.
Revenirea la școală, amânată
Deși trebuia să revină la cursuri în format online, copilul nu a făcut acest lucru. Sursele indică faptul că el se află în prezent într-un program de evaluare pentru consumul de droguri și traversează o perioadă de sevraj.
Tensiuni în comună și ședință de urgență la primărie
Atmosfera rămâne tensionată în Sânmihaiu Român. Mai mulți localnici s-au adunat la primărie, unde urmează să aibă loc o ședință a Consiliului Local. Printre subiectele discutate se află posibilitatea ca minorul să se întoarcă în casa bunicilor după terminarea programului de dezintoxicare sau să revină la școala din comună.
Crimă șocantă între adolescenți în județul Timiș
Cazul este legat de o crimă extrem de violentă petrecută într-o comună din județul Timiș, unde un adolescent de 15 ani a fost ucis de colegii săi de școală. Tânărul ar fi fost bătut, înjunghiat, incendiat, iar trupul său a fost îngropat pentru a fi ascunse urmele faptei. A doua zi, agresorii ar fi mers la școală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Surse din anchetă: crima ar fi fost planificată cu o lună înainte
Potrivit unor surse din anchetă, fapta ar fi fost planificată în detaliu cu aproximativ o lună înainte, din răzbunare. Ar fi implicați trei minori, unul de 13 ani și doi de 15 ani, aceștia din urmă fiind deja arestați. De asemenea, un tânăr de 21 de ani ar fi aflat întâmplător despre crimă, însă în loc să anunțe autoritățile, i-ar fi ajutat pe minori să ascundă cadavrul.










