Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, creșteri importante de debite și niveluri.
În intervalul 27 ianuarie, ora 12:00 – 28 ianuarie, ora 24:00 (miercuri noapte), va fi Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Iza, Tur, Lăpuș, Someșul Mare, Crișul Alb, Mureș, Timiș, Drincea, Desnățui, Jiu, Olt, Olteț, Teslui și Argeș.
Județele vizate sunt: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Arad, Mureş, Caraş Severin, Timiş, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea, Argeş și Olt.
Cod portocaliu de inundații
În intervalul 27 ianuarie, ora 12:00 – 28 ianuarie, ora 12:00. se va manifesta Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Lăpuș (pe sectorul aferent stației hidrometrice Răzoare, județul Maramureș), Motru (bazin amonte stația hidrometrică Fața Motrului, județele Gorj și Mehedinți) și râul Jiu (pe sectorul aval stația hidrometrică Filiaşi – amonte stația hidrometrică Podari, județele Gorj și Dolj).
Cauza fenomenelor
Situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore indică propagarea viiturilor formate anterior în amonte, influența evoluției formațiunilor de gheață pe râuri (gheață la mal, pod de gheață, blocaje de gheturi), precipitații prognozate și cedarea apei din stratul de zăpadă.
Hidrologii avertizează că se pot produce creșteri importante de debite și niveluri ca urmare a propagării sau influenței evoluției formațiunilor de gheață pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.
Fenomenele hidrologice potențial periculoase prognozate se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum și pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate.
Autoritățile recomandă populației din zonele vizate să urmărească informările oficiale și să respecte eventualele măsuri dispuse de autoritățile locale.










