Guvernul demis al lui Ilie Bolojan nu pleacă nicăieri. Pur și simplu rămâne aici. Cu parlamentarii care intră marți în vacanță și nicio majoritate pe vedere, executivul căzut pe 5 mai printr-o moțiune de cenzură stă pe loc la Palatul Victoria — cel mai probabil până în octombrie, când Parlamentul se reia. Vrei să spui că România are premier fără putere? De-aia.
Criza a pornit pe 20 aprilie. PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Trei zile mai târziu, miniștrii social-democrați demisionau. Pe 5 mai, 281 de parlamentari au votat moțiunea de cenzură pe care PSD și AUR o depusesera — și un guvern instalat în iunie 2024 se prăbușea după 11 luni. Consultările formale pentru un nou premier au început pe 18 mai și s-au întins până pe 4 iunie, moment în care Nicușor Dan l-a nominalizat pe Eugen Tomac. Doar că Tomac nu avea sprijin de la PNL sau USR. Și-a depus mandatul înainte să ajungă măcar în Parlament, de fapt.
A doua încercare: Adrian Veștea. Prim-vicepreședinte PNL la acea dată. A pornit cu o piedică imensă — discutase în private cu președintele, la cererea expresă a lui Nicușor Dan, fără să zică un cuvânt conducerii propriului partid. Pe 22 iunie, Veștea merge în Parlament cu programul și lista miniștrilor. A luat 189 de voturi. Avea nevoie de 233. Matematica din culise nu s-a regăsit nicicum în sala de vot.
Blocajul real: cine a promis ce și cui
A doua zi după dezastrul lui Veștea — 23 iunie — Nicușor Dan relua consultările. PSD vine cu Sorin Grindeanu, propriul președinte de partid. PNL, USR și UDMR propun pe Siegfried Mureșan. Discuțiile din 26 iunie nu dau rezultat. Nicușor Dan o spune direct lui Bolojan că blochează formarea guvernului: PNL promisese că va vota un executiv minoritar PSD, cu anumite condiții pe program, dar marțea trecută și-a schimbat radical poziția.
„Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit”, scrie Dan pe Facebook. Răspunsul e sec: „Partidul Național Liberal nu îl va susține — și nici nu a spus vreodată că îl va susține pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru, cu autonomie totală și fără nicio asumare concretă privind obiectivele guvernării”, declară Siegfried Mureșan.
Apoi escaladează totul. Jurnaliștii îl întreabă pe Nicușor Dan, pe 25 iunie, dacă Bolojan l-a mințit privind susținerea Guvernului Tomac. Președintele nu neagă. „Nu o să vă răspund la această întrebare, dar o să vă spun că în momentul în care l-am desemnat pe Eugen Tomac, am avut așteptarea rezonabilă că o să fie o majoritate pentru această nominalizare, că altfel nu aș fi făcut-o”, spune Dan. Alexandru Muraru, vicepreședintele PNL, ripostează direct — nu mănâncă cuvinte: „Dacă dvs. preferați să protejați PSD, nu faceți decât să vă prăbușiți și mai tare în încrederea publică.”
Și mai e ceva. Un detaliu care schimbă calculele pentru lunile care vor veni: convocarea unei sesiuni extraordinare e practic imposibilă, pentru că o mare parte dintre parlamentari au plecat deja din București. Nicușor Dan promisese (fără să se întoarcă cu ochii) că România va avea „cât mai repede” un nou guvern și că 1 iulie era realist. Termenul a trecut. Promisiunea? Uitată.
Următoarea șansă pentru un vot de învestitură vine toamna. Când sesiunea parlamentară se reia. Până atunci, Ilie Bolojan conduce un guvern demis. Cu puteri limitate la administrarea curentă — fără buget rectificativ, fără cheltuieli noi, fără mandat. România intră în vacanța parlamentară cu o criză de guvernare deschisă, fără nicio formulă de majoritate și cu trei lideri care se acuză public de minciună. Toamna va veni cu aceiași oameni și, probabil, cu aceleași calcule stupide.