Oana Gheorghiu, fostul vicepremier demis odată cu căderea Guvernului Ciolacu, a lansat vineri un atac direct la adresa PSD. Acuzații clare. Partidul a provocat intenționat criza politică actuală și acum încearcă să transfere responsabilitatea asupra celorlalți. Mesajul pe Facebook pus pur și simplu ridică o întrebare pe care mulți dintre noi o pun: cine poartă cu adevărat vina pentru blocajul ăsta care nu se mai termină în formarea unui nou guvern?
Postarea vine într-un moment când România se află fără un guvern stabil de mai bine de câteva luni — după ce coaliția PSD-PNL-UDMR s-a destrămat prin retragerea sprijinului politic chiar de către social-democrați, doar că. Gheorghiu descrie o succesiune de decizii pe care le consideră deliberate: „PSD a aruncat România în criză dărâmând Guvernul din care ei înșiși făceau parte. PSD a avut două tentative eșuate de a instala un nou guvern, folosindu-se de interpuși. PSD s-a dus cu căciula în mână la sediul partidului extremist AUR ca să cerșească voturi.” Cronologia ei? Important. Nu e vorba de o criză apărută din exterior. E una construită pas cu pas din interior, cu cărămizi puse deliberat.
Procedura constituțională de formare a guvernului presupune că președintele desemnează un candidat la funcția de premier, care are la dispoziție zece zile să obțină votul de învestitură în Parlament — nu mai mult (și asta-i semnificativ în contextul actual). Două tentative eșuate consecutive — exact scenariul descris de Gheorghiu — epuizează opțiunile rapide și prelungesc starea de provizorat, cu un guvern interimar care nu poate lua decizii majore. Nu adoptă bugete. Nu lansează investiții noi. Nu negociază în condiții optime cu instituțiile europene, de fapt nici nu negociază cum trebuie.
„Toată puterea, fără nicio garanție” — ce a cerut PSD
Detaliul care schimbă tot: Gheorghiu nu acuză PSD doar că a destabilizat coaliția, ci că a condiționat orice soluție de obținerea puterii depline. Fără angajament public. Fără condiții. „PSD a cerut să i se dea toată puterea, fără nicio condiție și fără nicio garanție că vor lua deciziile bune pentru România”, scrie ea — și asta-i o declarație grea de ignorat. O cerere de genul ăsta, în contextul unui acord de coaliție, înseamnă practic eliminarea oricărui mecanism de control reciproc între parteneri. Exact tipul de aranjament pe care opoziția și societatea civilă l-au criticat sistematic în ultimii ani. Fără program de guvernare asumat și verificabil, orice partid poate invoca „interesul național” pentru orice decizie — și PSD știe asta perfect.
Mai e ceva. Mesajul Gheorghiu propune un cadru mai larg. Refuză să reducă conflictul la o dispută între personalități sau partide: „Lupta de azi nu e între Bolojan și Grindeanu. Lupta de azi nu e între partidele de dreapta și PSD. Lupta de azi e între cei care vor eliminarea privilegiilor și gașca privilegiaților care prăduiesc România.” E limbaj mobilizator (o cunoaște bine pe asta), dar și unul care simplifică deliberat — plasând întreaga răspundere pe o singură tabără, fără nuanțe despre propriile limitări ale guvernării anterioare. Într-o criză, oricine simplificând pare că știe răspunsuri.
Săptămânile care urmează vor fi decisive pentru România. Dacă nicio formulă de guvernare nu obține votul din Parlament, presiunea pentru alegeri anticipate va crește—și organizarea lor implică un calendar strict: cel puțin 45 de zile de la dizolvarea Parlamentului până la scrutin, conform Constituției. Între timp, fiecare zi fără buget aprobat pentru 2025 înseamnă cheltuieli bugetare rulate după regula „a douăsprezecea parte” din bugetul anterior. E o formulă rigidă. Blochează investițiile. Blochează orice proiect care nu-i pe fișa cheltuielilor curente. Întrebarea reală nu e cine are dreptate în această dispută publică, ci câte luni mai poate funcționa statul român în regim de avarie înainte ca factura să ajungă direct la cetățeni — și atunci plângerile nu vor mai fi teoretice.