„Masa de Sânziene nu era doar un prilej de hrană, ci și un moment de împăcare, de adunare a familiei și de rostire a gândurilor bune” — și cu această credință, milioane de români se pregătesc să marcheze pe 24 iunie 2026 una dintre cele mai simbolice zile din calendarul ortodox de vară. Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Suprapusă în tradiția populară cu Sânzienele sau Drăgaica, e sărbătoare cu cruce roșie, marcată în toate bisericile ortodoxe din România printr-o slujbă specială și printr-o rânduială liturgică distinctă față de zilele obișnuite de post.
Din punct de vedere canonic, ziua de 24 iunie cade în plin Post al Sfinților Apostoli Petru și Pavel — o perioadă de înfrânare care, potrivit Tipicului Bisericii Ortodoxe, include dezlegare la pește în zilele de sărbătoare cu cruce roșie. Doar că, de fapt, această regulă liturgică transformă peștele într-alimentul central al mesei și îi conferă o greutate simbolică pe care alte alimente pur și simplu nu o au în această zi. Nu-i o coincidență pastorală oarecare, ci o rânduială precisă, cu origine în practica monahală răsăriteană și preluată de-a lungul veacurilor în viața parohială a Bisericii Ortodoxe Române.
Etnografii români din secolul al XIX-lea — printre care Simion Florea Marian, în lucrarea sa despre obiceiurile poporului român — au consemnat că în noaptea de 23 spre 24 iunie fetele împleteau coroane din flori galbene de sânziene și le aruncau pe acoperișuri, ca semn de previziune matrimonială. Drăgaica. Atestat mai ales în Muntenia și Oltenia, obiceiul implicaba procesiuni rituale conduse de o fată aleasă din sat, împodobită cu spice și flori, menite să asigure rodnicia recoltei. Și de fapt, Biserica Ortodoxă a tolerat și parțial integrat aceste practici, suprapunând peste ele semnificația creștină a nașterii Sfântului Ioan, înaintemergătorul lui Hristos. O istorie documentată care îmbină straturile creștin și precreștin fără nici o problemă.
Ce alimente aduc noroc și belșug de Sânziene, potrivit tradiției
Peștele pregătit simplu — la cuptor, pe grătar sau fiert, alături de mămăligă caldă — asta era alegerea centrală. „Se spune că omul care mănâncă pește în această zi va fi sprinten, descurcăreț și va reuși să treacă mai ușor prin încercările anului, așa cum peștele alunecă prin apă”, transmit bătrânii din mai multe zone ale țării. Mămăliga, prin culoarea ei aurie, era asociată cu soarele și cu rodnicia pământului — una peste alta, e o logică ancestrală. Femeile pregăteau și turte din mălai pe care le împărțeau vecinilor și oamenilor nevoiași. Un gest privit ca aducător de noroc, pentru că belșugul nu se ținea pentru sine.
Mierea nu era consumată întâmplător. Nici vorba. Pusă peste pâine caldă sau folosită la îndulcit ceaiuri din plante culese în dimineața zilei de 24 iunie — înainte ca roua să se ridice — marcă de intenție, nu doar preferință culinară. „Atrage pacea în casă și îmblânzește supărările”, ziceau oamenii. Florile de sânziene culese în același răstimp erau puse la icoane, la ferestre sau sub pernă, iar din unele ierburi se pregăteau ceaiuri despre care se credea că limpezesc gândurile și întăresc sufletul. Fructele dulci de vară — cireșe, caise, vișine, fragi — completau masa. Simboluri ale împlinirii și ale zilelor senine care urmează, iar primele fructe se împărțeau copiilor și vecinilor, pentru că belșugul împărțit se înmulțește (asta era regula de aur).
Și cum stau lucrurile cu reacțiile față de aceste obiceiuri? Sunt, în general, împărțite în două direcții clare. Comunitățile rurale tradiționale din Moldova, Ardeal, Muntenia și Oltenia păstrează aceste practici cu naturalețe, considerându-le parte firească a vieții de familie și a credinței. În mediul urban, obiceiurile tind să fie reinterpretate selectiv — mierea și fructele de sezon sunt adoptate ca alegeri culinare conștiente, în timp ce gesturile rituale propriu-zise, precum culesul ierburilor înainte de răsăritul soarelui sau împărțitul turtelor, sunt mai rar practicate. Biserica Ortodoxă Română încurajează participarea la slujbă și respectarea dezlegării la pește, fără a se pronunța oficial asupra obiceiurilor populare asociate.
Pe 24 iunie 2026, toate aceste obiceiuri rămân vii în comunitățile tradiționale din România. Concret: parohiile ortodoxe vor oficia slujbe de sărbătoare dimineața, iar în unele localități din Muntenia și Oltenia vor fi organizate manifestări folclorice dedicate Drăgaicei, cu procesiuni și porturi tradiționale. Gospodăriile care respectă tradiția vor pregăti masa de prânz cu pește, mămăligă și fructe de sezon — nimic spectaculos, doar cevamăsurat. Muzeele etnografice din Cluj-Napoca, București și Iași documentează anual aceste practici, contribuind la arhivarea lor. Dar iată întrebarea care bântuie cu adevărat: câți dintre cei care duc mai departe aceste tradiții le mai transmit și generației care crește acum? Acolo se va decide dacă Sânzienele vor mai însemna ceva concret peste două decenii.