Ziua de luni a adus două vești cu o încărcătură emoțională puternică pentru România: dispariția fostului președinte Ion Iliescu și, în același timp, o ruptură vizibilă în interiorul coaliției de guvernare. În loc ca moartea primului șef de stat al României postcomuniste să fie marcată prin unitate și respect, partidele aflate la putere au intrat într-o confruntare deschisă. PSD a decis să boicoteze ședința coaliției, acuzând USR de lipsă de decență și umanitate, în timp ce USR a refuzat participarea la funeralii și declararea unei zile de doliu național.
PSD: „Un gest lipsit de umanitate”
Într-un comunicat transmis luni dimineață, PSD și-a motivat absența de la ședința coaliției programată la ora 11:00. Social-democrații au acuzat USR că ar fi încercat să blocheze organizarea funeraliilor de stat și declararea doliului național.
„Având în vedere atitudinea total lipsită de respect, decență și umanitate față de primul președinte al României democratice, PSD nu va participa la ședința coaliției”, se arată în mesajul partidului.
Pentru PSD, disputa nu este doar una politică, ci și o chestiune de moralitate. Mesajul transmis sugerează că, din perspectiva social-democraților, chiar și în fața morții, o parte a clasei politice nu reușește să lase deoparte lupta ideologică.
Poziția USR: „Doliu pentru victime, nu pentru Ion Iliescu”
Liderul USR, Dominic Fritz, a explicat public poziția partidului: nu doar că reprezentanții USR nu vor participa la funeraliile lui Ion Iliescu, dar au propus și ca ziua de 7 august să nu fie declarată zi de doliu național.
„Din respect pentru victimele Revoluției și ale mineriadelor, USR a propus în ședința de Guvern să nu fie doliu național. Reprezentanții USR nu vor participa la funeralii”, a transmis acesta.
Această poziție a împărțit opinia publică. Pentru susținătorii USR, decizia este o dovadă de consecvență morală. Pentru alții, refuzul este văzut ca un gest lipsit de empatie, într-un moment care ar fi putut fi marcat prin tăcere și reflecție comună.
Ion Iliescu – între memorie și controversă
Moartea lui Ion Iliescu, pe 5 august 2025, după aproape două luni de spitalizare, a redeschis răni adânci în societatea românească. Pentru o parte dintre români, Iliescu rămâne omul care a adus stabilitate după prăbușirea regimului comunist. Pentru alții, numele său este legat de episoade dureroase: Revoluția din 1989, mineriadele și tranziția politică și economică întârziată.
În loc să devină un moment de memorie colectivă – fie ea și critică – dispariția sa a fost transformată într-un nou teren de dispută politică.
O coaliție fragilă, o societate divizată
Refuzul PSD de a sta la aceeași masă cu USR și decizia USR de a se distanța complet de funeralii reflectă fragilitatea coaliției de guvernare. Într-un context în care românii așteptau unitate și decență, scena politică oferă din nou imaginea dezbinării.
Aceste gesturi transmit un mesaj dureros: chiar și în fața morții, clasa politică este incapabilă să dea un exemplu de solidaritate. Pentru o societate deja polarizată, asemenea atitudini nu fac decât să adâncească faliile.
Funeralii cu onoruri, dar cu absențe notabile
Ion Iliescu va fi înmormântat joi, 7 august, la Cimitirul Militar Ghencea III, cu onoruri militare. Guvernul a stabilit ca această zi să fie marcată prin doliu național, iar drapelele vor fi coborâte în bernă. Totuși, absența unor partide de la ceremonie va rămâne o amprentă vizibilă a lipsei de unitate.
Românii își vor lua rămas-bun în feluri diferite: unii cu respect și recunoștință, alții cu întrebări și rezerve. Moartea celui care a condus România în primii ani de după căderea comunismului rămâne un moment controversat, reflectând în egală măsură istoria complexă a tranziției și diviziunile societății actuale.
Concluzie
În loc să fie un moment al tăcerii și al reflecției, dispariția lui Ion Iliescu a devenit încă un prilej de confruntare politică. Coaliția aflată la guvernare arată, prin această ruptură, fragilitatea unei construcții bazate mai mult pe interese decât pe valori comune.
Un rămas-bun care putea fi rostit cu demnitate s-a transformat într-o lecție amară: în România, chiar și moartea unui fost președinte este prilej de polemică și nu de reconciliere.
