Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură care, deși anunțată cu intenția de a responsabiliza, promite să lovească în plin un segment deja fragil al populației: șomerii indemnizați. Premierul vrea să reducă perioada în care aceștia pot primi sprijin financiar de la stat – de la un an, cât este acum, la doar șase luni. O jumătate de an în care oamenii vor trebui să-și găsească o cale, o soluție, un nou început. După aceea – nimic.
„Trebuie să încurajăm munca reală, nu asistarea perpetuă”, a spus Ilie Bolojan, într-o declarație fermă, dar și apăsătoare. Nu e prima dată când premierul scoate în față ideea că România nu-și mai permite „luxul” de a întreține milioane de oameni care, în viziunea sa, nu contribuie activ la economie. În realitate, în spatele cifrelor și al reformelor, se ascund povești de viață, familii întregi și destine care atârnă de acei 495 de lei pe lună.
Cine sunt cei care vor fi afectați?
Potrivit datelor oficiale din iunie 2025, România are peste 252.000 de șomeri. Dintre aceștia, doar aproximativ 50.500 primesc indemnizație de șomaj. Restul – adică peste 200.000 de oameni – sunt înregistrați ca șomeri, dar fără niciun sprijin financiar. Trăiesc din ce pot: din economii, din ajutorul rudelor, din muncă ocazională. Uneori, doar din speranță.
Acei 50.000 de beneficiari ai ajutorului de șomaj, cei care ar fi afectați direct de această tăiere, provin în mare parte din mediul rural (peste 187.000 de șomeri în total), au vârste între 40 și 49 de ani și, în multe cazuri, un nivel scăzut de educație. Aproape o treime nu au nici măcar patru clase terminate. Alți 34% au doar gimnaziul. Doar 4% au studii superioare. Mulți sunt oameni care au muncit zeci de ani în agricultură, în construcții sau în industrii care nu mai există.
Pentru ei, aceste șase luni de indemnizație sunt un colac de salvare, o gură de aer. Nu este vorba doar de bani, ci de o perioadă de tranziție în care caută cu disperare să nu ajungă la marginea societății.
Un mesaj care sună a reproș
Ilie Bolojan nu se oprește aici. În aceeași linie de discurs, premierul a afirmat că „sănătatea nu poate fi plătită de 6 milioane de contribuabili pentru 16 milioane de beneficiari”. O afirmație cu greutate, dar care lasă un gust amar. Când spui „beneficiari”, te referi, de fapt, la părinți pensionari, bolnavi cronici, copii în întreținere, mame singure. O întreagă populație care, într-un fel sau altul, a susținut sau va susține sistemul, chiar dacă nu prin impozite directe.
Iar această filosofie de guvernare – mai puține ajutoare, mai multă muncă – se conturează tot mai clar. Pe lista măsurilor propuse sau deja analizate se mai află:
- înăsprirea regulilor pentru pensionarea anticipată,
- limitarea concediilor medicale acordate „prea ușor”,
- reducerea sporurilor bugetarilor,
- eliminarea subvențiilor considerate „nejustificate”,
- reducerea cheltuielilor cu chirii pentru instituții de stat.
Promisiunea unei Românii „mai responsabile”
Guvernul promite, în schimb, o Românie mai responsabilă, mai echilibrată, în care munca să fie încurajată, iar cheltuielile publice – temperate. Oficial, această reformă face parte dintr-un efort amplu de a reduce deficitul bugetar, de a restructura sistemul social și de a pune accentul pe contribuție activă.
Însă ceea ce lipsește din acest tablou este planul concret pentru reintegrarea profesională a celor afectați. Ce se întâmplă după cele șase luni? Există locuri de muncă suficiente? Există programe de formare pentru persoanele peste 45 de ani? Există sprijin pentru cei care nu știu să folosească un calculator sau nu pot pleca din satul lor pentru că au un copil de crescut sau un părinte bolnav?
Pentru mulți, răspunsul este, din păcate, nu.
O decizie care ridică semne de întrebare
Este o reformă necesară? Poate. Dar este una care, dacă nu este dublată de empatie, măsuri compensatorii și soluții reale, riscă să adâncească o prăpastie socială deja existentă. Între cei care își permit să-și planifice cariera și cei care, la 50 de ani, sunt dați afară dintr-o fabrică și nu mai știu de unde s-o apuce.
Până la adoptarea oficială a acestei măsuri, dezbaterea publică abia începe. Într-o țară în care solidaritatea pare tot mai firavă, iar cifrele înlocuiesc adesea chipurile din spatele lor, reforma șomajului devine nu doar o chestiune economică, ci una profund umană.
