Teatrul românesc își pleacă fruntea în fața unei pierderi grele: Constanța Zmeu, o actriță emblematică a scenei din Bacău, a încetat din viață la vârsta de 83 de ani. A plecat discret, așa cum a și trăit – cu noblețe, cu decență, cu dragoste nemărginită pentru teatru și pentru oamenii care i-au fost public o viață întreagă.
Un destin legat pentru totdeauna de scena băcăuană
Născută în București, Constanța Zmeu a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, făcând parte dintr-o promoție de excepție, alături de nume precum Ștefan Iordache și Irina Petrescu. La doar 21 de ani, destinul avea să o ducă departe de capitală, la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău. Ceea ce la început părea o detașare temporară a devenit, în timp, o alegere de viață. A devenit nu doar actriță a teatrului băcăuan, ci și sufletul acestuia.
Aici și-a trăit cariera, și-a crescut personajele, și-a adunat aplauzele și lacrimile publicului. Aici a devenit „băcăuancă”, așa cum mărturisea ea însăși, cu emoție, într-un interviu de suflet.
Roluri de referință și un angajament fără margini față de scenă
Constanța Zmeu a întruchipat personaje memorabile, fiecare cu o profunzime aparte. De la Viola în „A douăsprezecea noapte” de Shakespeare, în regia lui Vlad Mugur, până la Frosa din „Idolul și Ion Anapoda”, Luise Miller din „Intrigă și iubire”, Mariane din „Tartuffe”, Miriamne din „Pogoară iarna”, Rebekka din „Rosmersholm” sau Alice din „Play Strindberg”, fiecare rol a fost un pas în plus pe drumul artei, fiecare apariție – un dar pentru spectatori.
„Pasiunea pentru teatru era îngrozitor de mare”, spunea actrița. „Eu și colegii mei mâncam teatru pe pâine. Nu conta altceva. Voiam doar să fim pe scândura scenei.” Acest crez a însoțit-o o viață și i-a definit întreaga carieră.
A lucrat cu regizori de prestigiu – Vlad Mugur, Iannis Veakis, Ion Olteanu, Anca Ovanez, Dumitru Lazăr-Fulga – și a adus la viață zeci de personaje în spectacole care au rămas în memoria publicului băcăuan. A fost o artistă a echilibrului, o prezență care nu căuta să impresioneze prin gesturi mari, ci prin finețea trăirii și adevărul emoției.
Mai mult decât o actriță: o prezență caldă, apropiată de oameni
Constanța Zmeu nu a fost doar o actriță de teatru. A fost o prezență vie în comunitatea artistică a Bacăului – o femeie elegantă, zâmbitoare, mereu prezentă la premiere, mereu gata să-și încurajeze colegii mai tineri și să primească o îmbrățișare de la cei care o recunoșteau pe stradă.
Era mândră că oamenii o opreau să-i spună cât de mult i-a emoționat într-un rol, într-un spectacol din alte vremuri. „Asta mă bucură enorm”, mărturisea. Pentru că ceea ce a clădit în zeci de ani de carieră a fost nu doar o galerie de personaje, ci o legătură profundă cu publicul – acel public care a aplaudat-o, a iubit-o și, acum, o plânge.
Un gol imens și o moștenire neprețuită
Teatrul Municipal „Bacovia” i-a adus un ultim omagiu emoționant: „Constanța Zmeu a fost mai mult decât o actriță. A fost o lecție vie despre pasiune, despre dăruire, despre artă. Ne-a bucurat cu prezența sa delicată, cu distinsa ei eleganță și ne-a învățat, fără să spună nimic, ce înseamnă să iubești cu adevărat scena.”
Plecarea sa lasă în urmă nu doar tristețe, ci și o amintire vie, o filă importantă din istoria teatrului românesc. A fost mamă, bunică, artistă, colegă și prietenă. A fost omul care a ales să rămână fidel unei scene de provincie, să construiască acolo, din tăcere și lumină, o carieră demnă de toată prețuirea.
Drum lin, Constanța Zmeu!
Ați fost și veți rămâne o stea adevărată a teatrului românesc. Iar pe scena eternității, aplauzele nu se vor opri niciodată.
