La 35 de ani de la plecarea sa în veșnicie, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop continuă să lumineze sufletele românilor ca un far duhovnicesc neclintit. Canonizat oficial în iulie 2024, părintele Arsenie Boca este pomenit în fiecare an pe 28 noiembrie, zi în care mii de pelerini se îndreaptă, în tăcere și rugăciune, spre Mănăstirea Prislop, acolo unde odihnește trupul său. Pentru credincioși, el nu este doar un nume din sinaxar, ci un părinte viu, prezent, o prezență tainică ce aduce pace în inimile rănite.
Un sfânt care a iubit omul și l-a învățat să iubească Cerul
Viața părintelui Arsenie Boca a fost una de jertfă și lucrare tainică, de rugăciune neîntreruptă și de slujire în Adevăr. A fost preot, teolog, pictor și duhovnic, dar mai ales un om al lui Dumnezeu. Într-o lume zguduită de războaie și suferințe, a adus lumină acolo unde domnea întunericul și nădejde acolo unde inima omului nu mai găsea ieșire.
Cei care l-au cunoscut personal spun că era blând, dar ferm, cu o privire pătrunzătoare și un cuvânt care rupea în două tăcerea conștiinței. Niciodată nu a cerut slavă, dar sfințenia lui a fost simțită cu mult înainte ca Biserica să o recunoască oficial. Iar poporul, în simplitatea sa curată, l-a numit „Sfântul Ardealului” cu dragoste și evlavie sinceră.
Profeții tăcute, dar vii
În ultimele clipe ale vieții sale pământești, părintele Arsenie a lăsat în urmă un mesaj enigmatic, dar profund:
„Cei drepți vor da jertfă mare, iar cei slabi și fățarnici vor deveni unelte ale dușmanilor. Totuși, vulnerabilitatea lor va duce la cădere. Din Răsărit va veni un om cu stea în frunte, care va aduce schimbarea.”
Aceste cuvinte au străbătut deceniile și continuă să nască întrebări și interpretări. Unii cred că este o viziune despre vremuri tulburi, despre o Românie încercată, dar care va renaște prin oameni curați și aleși. Alții văd în aceste rânduri o chemare la veghere interioară, o luptă nevăzută cu duhurile înșelării și ale dezbinării.
Dar, dincolo de mister, mesajul este clar: credința nu trebuie părăsită, iar rugăciunea este singura armă care nu rugineste.
Mănăstirea Prislop – inimă vie a credinței românești
La poalele Munților Retezat, în tăcerea pădurilor din Țara Hațegului, se află Mănăstirea Prislop – locul unde părintele Arsenie Boca și-a dorit să fie înmormântat. Aici, între cruci de piatră și sunete de clopot tainic, vin oameni din toate colțurile țării. Nu vin doar să aprindă o lumânare. Vin să plângă, să se roage, să se vindece.
Mulți vorbesc despre liniștea inexplicabilă care coboară asupra lor în apropierea mormântului. Alții povestesc despre vise, întâmplări, îndrumări sau chiar minuni. Dar toți pleacă cu sufletul atins. Prislopul nu este doar o destinație religioasă – este o întâlnire vie cu un sfânt care nu și-a încheiat lucrarea.
Un glas care răsună și astăzi: „Prin rugăciune, unitate și curaj…”
Deși timpul a trecut, învățăturile părintelui rămân uimitor de actuale. „Prin rugăciune, unitate și curaj, orice încercare poate fi depășită”, spunea el cu fermitate. Acest mesaj, de o simplitate sfântă, este poate mai necesar astăzi decât oricând.
Lumea în care trăim este din ce în ce mai zbuciumată, iar valorile par să se clatine. Tocmai de aceea, figura părintelui Arsenie Boca se înalță ca un stâlp de lumină. Nu pentru a ne judeca, ci pentru a ne aminti Cine suntem și încotro ne îndreptăm.
Mai mult decât un sfânt: un drum deschis spre sfințenie
Moștenirea duhovnicească a părintelui Arsenie nu stă în cărți sau în icoane. Stă în inimile celor care i-au urmat sfatul, în sufletele care s-au ridicat din deznădejde prin rugăciunile către el. El ne-a arătat că sfințenia nu e o chestiune de altă lume, ci o alegere zilnică, uneori dureroasă, dar întotdeauna izbăvitoare.
A-l cinsti pe Sfântul Arsenie Boca nu înseamnă doar a-i aprinde o lumânare pe 28 noiembrie. Înseamnă a încerca, zi de zi, să trăim curat, sincer, în adevăr. Înseamnă a ne întoarce către Dumnezeu, către liniștea din suflet și către iubirea care nu judecă.
Pentru mulți români, părintele Arsenie Boca este mai mult decât un sfânt: este o punte între cer și pământ, un mijlocitor tainic, un părinte al inimii. Și, la 35 de ani de la plecarea sa, continuă să ne vorbească cu blândețe și să ne cheme, neîncetat, spre lumină.
