Ziua de 24 iunie poartă în sufletul românilor o încărcătură spirituală aparte, fiind o sărbătoare cu dublă semnificație: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare creștin-ortodoxă de mare importanță, și celebrarea Sânzienelor – o tradiție străveche, păstrată în inimile oamenilor din vechime până azi, ca un legământ cu natura, cu soarele și cu rânduiala pământului.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, prilej de lumină și curățenie sufletească
În calendarul ortodox, 24 iunie marchează nașterea celui care avea să devină Înaintemergătorul Domnului – Sfântul Ioan Botezătorul. Spre deosebire de ceilalți sfinți, care sunt prăznuiți în ziua trecerii lor în veșnicie, Sfântul Ioan este cinstit și la naștere, semn al alegerii sale divine încă din pântecele Elisabetei. El este simbolul pocăinței, al curajului, al adevărului rostit cu prețul vieții, dar și al curățirii prin botez.
În biserici, slujbele de astăzi sunt pline de solemnitate, iar credincioșii aduc rugăciuni pentru iertarea păcatelor și luminarea sufletelor. Este un moment de întoarcere spre sine, spre Dumnezeu și spre liniștea interioară.
Sânzienele – zânele verii și sărbătoarea vieții în floare
Tot în această zi, în satul românesc, se sărbătoreau Sânzienele – zânele câmpului, ale luminii și ale roadelor. Se spune că în noaptea de dinainte, cerurile se deschid, iar Sânzienele coboară printre oameni, umplând florile cu har și putere tămăduitoare. De aceea, dimineața de Sânziene este considerată sacră pentru culegerea plantelor de leac, care, în această zi, capătă însușiri miraculoase.
Florile galbene, numite tot Sânziene, sunt purtate de femei în păr sau în jurul mijlocului, mai ales de cele care pleacă la muncile câmpului. Se crede că oferă protecție împotriva durerilor și a bolilor, dar și că aduc dragoste, fertilitate și echilibru.
„Amuțitul cucului” – semn de la natură
Ziua de 24 iunie este cunoscută și ca momentul în care „amuțește cucul”. Această pasăre, cu tril prevestitor, cântă doar de trei ori pe an, iar dacă se oprește din cântec înainte de Sânziene, se spune că vara va fi secetoasă. Este un semn pe care bătrânii îl ascultă cu grijă, ca pe un mesaj venit din legătura nevăzută dintre om și natură.
Focuri aprinse și dansuri ritualice – apărare și belșug
În multe zone ale țării, dar mai ales în satele din Bucovina și Ardeal, în ziua Sânzienelor se aprind focuri pe dealuri. Oamenii înconjoară cu făclii aprinse casele, grădinile și ogoarele, chemând binele și alungând spiritele rele. Este o formă veche de sfințire a spațiului, un dans de lumină între cer și pământ.
În Bucovina, se păstrează obiceiul „boului înstruțat”. Un taur este împodobit cu flori și dus prin sat de feciori în costume populare, în sunet de strigături și chiote. Animalul este stropit cu apă, în semn de purificare, dar și ca simbol al belșugului pe care țăranii îl așteaptă de la vară. Este un ritual în care omul, natura și divinul se întâlnesc, într-un dans viu al recunoștinței și speranței.
În alte părți, tinerele împletesc cununi din flori de Sânziene și le aruncă peste casă. Se spune că dacă acestea rămân pe acoperiș, fata se va mărita în acel an. Tot în această zi, se joacă „Drăgaica” – un dans tradițional executat de fete îmbrăcate în alb, simbolizând fertilitatea și protecția gospodăriilor și a holdelor.
O sărbătoare a soarelui și a roadelor
Ziua de Sânziene este, în esență, o celebrare a soarelui și a roadelor pământului. Este momentul în care muncile agricole sunt binecuvântate, iar oamenii își leagă speranțele de natură și de bunăvoința divină. Soarele atinge o energie maximă, plantele sunt la apogeul puterii lor, iar viața – în plinătatea verii – pare că își arată rostul și frumusețea.
Într-o lume modernă, în care uităm de multe ori să privim cerul sau să simțim pământul, Sânzienele ne amintesc că bucuria și echilibrul vin din simplitate, din recunoștință și din comuniune cu tot ce ne înconjoară. Este o zi a rădăcinilor, dar și a zborului – o punte între cer și inimă.
