Ziua de duminică, 23 iunie 2025, ar fi trebuit să fie despre zâmbete, entuziasm și începuturi. Un autocar plin cu copii și antrenori ai echipei de mini baschet Star Oradea plecase cu speranță spre litoral, spre Festivalul Național de Baby Baschet de la Costinești – un eveniment în care talentul și visul micilor sportivi capătă formă. Însă, pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 36, o clipă a schimbat totul.
O posibilă explozie a unei anvelope a făcut ca autocarul să iasă de pe carosabil și să se răstoarne. Într-o fracțiune de secundă, drumul către mare a devenit un drum al durerii. Liniștea unei după-amiezi de vară a fost sfâșiată de țipete, sunete de metal îndoit și de urletele sirenelor care se apropiau din toate direcțiile.
În autocar se aflau 28 de oameni. Dintre aceștia, 22 erau copii. Copii care cântaseră, râseseră, împărțiseră sandwich-uri și vise. Copii care purtau în rucsac nu doar echipamente de sport, ci și speranța unei săptămâni frumoase la mare. Într-o clipă, totul a fost dat peste cap – la propriu și la figurat.
Un adult, prins sub autocar, a murit pe loc. Unul dintre acei oameni care plecase să-i protejeze și să le fie sprijin pe drum. Un copil, grav rănit, a fost intubat și preluat de un elicopter SMURD. Alți șase copii, cu răni mai ușoare, dar la fel de marcați, au fost transportați la spital. Nimic din ce s-a întâmplat nu poate fi povestit fără nod în gât.
Pentru a face față situației, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Zeci de salvatori – paramedici, pompieri, medici și voluntari – au răspuns prezent. Au fost trimise șapte autospeciale SMURD, ambulanțe, unități de terapie intensivă mobilă și două elicoptere – unul din București, altul din Constanța. Nu a fost doar o intervenție, ci o luptă contra timp, contra durerii, contra deznădejdii.
La Oradea, vestea s-a răspândit ca o undă de șoc. Părinții au aflat de accident din știri, telefoanele au început să sune neîncetat, iar așteptarea confirmării că propriul copil este în viață s-a transformat într-un chin. Unii au căzut în genunchi de ușurare, alții și-au înghețat inima, neștiind ce urmează să afle.
Clubul CSM Oradea a transmis un mesaj încărcat de emoție: „Suntem alături de toți cei afectați și oferim sprijin familiilor, sportivilor și staff-ului în aceste momente dificile.” Un mesaj simplu, dar plin de durere tăcută. În spatele acestor cuvinte, e o echipă care plânge pentru colegii ei, o comunitate care nu-și găsește cuvintele și o țară care privește înmărmurită o realitate pe care nu o poate accepta.
Ce trebuia să fie o călătorie a bucuriei s-a transformat într-o lecție amară despre fragilitate. Despre cum viața nu cere permisiune să se schimbe. Despre cât de subțire e linia dintre zâmbet și lacrimă.
Autoritățile anchetează acum accidentul. Primele date arată că ar fi fost vorba despre o explozie a unei anvelope. Dar indiferent de concluziile tehnice, rămâne o întrebare apăsătoare: puteam face mai mult? Puteam preveni? Puteam să nu ajungem aici?
Într-o lume în care timpul fuge și în care adesea uităm să ne oprim din goană, acest accident ne forțează să respirăm adânc. Să ne gândim mai serios la siguranța copiilor noștri, la starea autovehiculelor care îi transportă, la grija față de drum. Să nu mai punem în mâinile sorții ceea ce ar trebui să fie controlat de responsabilitate.
Pentru acei copii, ziua de duminică va rămâne în memorie nu pentru competiție, ci pentru frică. Dar și pentru brațele salvatorilor, pentru mâinile care le-au șters sângele, pentru fețele blânde ale medicilor care le-au spus: „Totul va fi bine.”
Și poate că va fi. Poate că acești copii se vor ridica și vor merge din nou pe teren. Poate că vor zâmbi din nou, vor ține mingea în mână și vor arunca la coș cu aceeași speranță. Dar duminica aceasta va rămâne în inimile lor ca un semn. Un semn că viața e prețioasă. Un semn că, uneori, chiar și îngerii coboară în elicoptere SMURD.
Iar noi, toți ceilalți, vom rămâne cu o promisiune nerostită: să nu lăsăm această tragedie să treacă fără să schimbe ceva. Să nu uităm. Să nu ignorăm. Să iubim mai mult. Să fim mai atenți. Să prețuim fiecare drum ca pe o binecuvântare.
