Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, revine în prim-planul scenei internaționale cu un mesaj încărcat de sarcasm și critici tăioase la adresa președintelui american Donald Trump, după atacul aerian lansat de SUA asupra a trei situri nucleare din Iran. Într-o postare publicată pe canalul său de Telegram, fostul președinte rus l-a ironizat pe Trump, sugerând că, în ciuda ambițiilor sale declarate de „pacificator mondial”, liderul de la Washington și-ar fi pecetluit șansele la Premiul Nobel pentru Pace.
„Trump, care s-a prezentat drept un președinte pacificator, a început un nou război pentru SUA. Cu un asemenea succes, nu va vedea niciodată Premiul Nobel pentru Pace, chiar și în ciuda coruptibilității acestei nominalizări. Un început bun, felicitări, domnule președinte!”, a scris Medvedev, cu o ironie acidă care nu lasă loc de interpretări.
Atacuri fără rezultat?
Reacția lui Dmitri Medvedev vine la scurt timp după ce armata americană a lovit, sâmbătă, trei obiective considerate esențiale în infrastructura nucleară a Iranului – la Fordo, Isfahan și Natanz. Deși președintele Trump a declarat că aceste locații au fost „complet distruse”, Medvedev contestă eficiența atacurilor. În opinia sa, infrastructura critică nu ar fi fost grav afectată, iar obiectivele strategice ale Iranului nu doar că nu au fost zădărnicite, ci, dimpotrivă, vor continua cu și mai multă determinare.
„Îmbogățirea materialelor nucleare și, acum putem spune direct, producția viitoare de arme nucleare, vor continua”, a adăugat Medvedev, făcând referire la intențiile Iranului de a-și consolida capacitățile nucleare, în ciuda presiunilor și intervențiilor externe.
Dublele standarde, puse sub lupă
Oficialul rus a mai subliniat ceea ce numește „standardele duble” ale comunității internaționale în privința armelor nucleare. Într-o postare anterioară, de pe platforma X (fostul Twitter), Medvedev ridicase deja semne de întrebare legate de legitimitatea oricărei încercări unilaterale de a distruge capacitățile nucleare ale unei țări suverane. Avertismentul său a fost clar: orice agresiune de acest tip riscă să arunce regiunea – și poate chiar lumea – într-o spirală periculoasă a conflictului.
Iranul promite că merge mai departe
Imediat după atacurile SUA, Organizația pentru Energie Atomică a Iranului a confirmat că instalațiile vizate fac parte din programul nuclear național, dar a transmis că obiectivele acestui program nu vor fi abandonate. Oficialii iranieni au precizat că, în ciuda loviturilor aeriene, niciun element esențial al procesului tehnologic nu a fost afectat în mod ireversibil.
Această poziție fermă a fost confirmată și de tonul discursurilor publice ale liderilor de la Teheran, care au respins orice formă de intimidare militară, reiterând faptul că programul lor nuclear este destinat exclusiv unor scopuri pașnice – o afirmație deseori contestată de comunitatea internațională, în special de Statele Unite și aliații lor.
Guterres cere reținere
Tensiunile internaționale cresc, iar vocea Națiunilor Unite s-a făcut auzită sâmbătă seară printr-un apel urgent la calm. Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a avertizat că atacul american „amenință pacea și securitatea în lume”, cerând evitarea unei „spirale a haosului”. Declarația vine pe fundalul unei situații deja tensionate în Orientul Mijlociu, unde fiecare acțiune militară riscă să aprindă fitilul unui conflict extins.
O nouă etapă a confruntării geopolitice?
În plan simbolic, reacția lui Medvedev și răspunsul Iranului par să marcheze intrarea într-o nouă etapă a confruntării geopolitice. Atacul asupra infrastructurii nucleare iraniene, justificat de Washington prin prisma securității globale, deschide o serie de întrebări: unde se trasează linia dintre autoapărare și agresiune? Cât de departe poate merge un stat în încercarea de a limita accesul altuia la tehnologie nucleară? Și, nu în ultimul rând, ce se întâmplă atunci când mesajele de pace se ciocnesc cu realitatea rachetelor?
Răspunsurile nu sunt simple, iar ironia lui Medvedev – oricât de politică ar fi – scoate la iveală o realitate incomodă: în lumea diplomației globale, diferența dintre pacificator și agresor poate fi, uneori, doar o chestiune de perspectivă.
