Grecia, cu apele ei limpezi, cu mirosul de oregano și sunetul valurilor care se sparg de țărmurile albe, se pregătește de un nou sezon estival. Milioane de turiști din toată lumea visează la serile în taverne, la apusurile de pe Acropole sau la plajele însorite din Santorini. Și totuși, în culisele acestui tablou de vacanță, se simte o criză profundă: lipsesc oamenii care să ducă în spate tot acest vis turistic.
Cu doar câteva săptămâni înainte de vârful verii, Grecia se confruntă cu o lipsă acută de forță de muncă. Mai bine de 80.000 de posturi sunt neacoperite în hoteluri, restaurante și baruri. Lipsesc bucătarii, ospătarii, cameristele, ajutoarele din bucătărie. Lipsesc oamenii care, cu mâinile lor, cu zâmbetele și efortul lor discret, fac posibilă vacanța celorlalți.
În inima Atenei, la taverna Karyatis, un afiș simplu, scris de mână, atârnă pe vitrină: „Se caută personal”. Nu e singurul. În toate colțurile țării, de la marile orașe până la cele mai cochete insule, restaurantele caută cu disperare oameni care să ajute. Nu mai e vorba doar de sezon, ci de supraviețuirea unui întreg sector economic.
Giorgos Hotzoglou, președintele Federației Lucrătorilor din Alimentație și Turism, recunoaște cu sinceritate: „Nu am mai văzut o asemenea lipsă de oameni calificați. Cei care au plecat în timpul pandemiei nu s-au mai întors, iar acum ne lipsesc cu miile.”
Cauzele sunt adânci, nu doar de suprafață. Grecia a pierdut, în ultimii ani, peste o jumătate de milion de tineri care au ales să-și caute rostul în alte țări europene. Salariile mici, programul epuizant și lipsa unui sistem de protecție pentru lucrătorii sezonieri au făcut ca ospitalitatea – cândva o mândrie – să nu mai atragă noua generație.
„După sezon, muncitorii primesc doar trei luni de șomaj”, spune Grigoris Hotzoglou, un alt lider sindical din domeniu. „Într-o perioadă în care traiul e tot mai scump, cum ar putea cineva să trăiască din atât? Cei care muncesc vara nu au garanții, nu au siguranță, nu au niciun viitor aici.”
Sunt mărturii care nu se văd în ghidurile de călătorie, dar care spun povestea celor care muncesc în spatele zâmbetului turistic. Sunt tineri care servesc mese până noaptea târziu, femei care fac curat în camere la 40 de grade, bărbați care gătesc ore întregi în bucătării încinse, fără pauză.
În fața acestei crize, autoritățile elene încep să deschidă porțile pentru forța de muncă din afara Uniunii Europene. Muncitori din Asia, din Africa, din Orientul Mijlociu, dar și solicitanți de azil sunt priviți tot mai des ca o soluție pentru un sistem care se clatină. E o decizie controversată, într-o țară unde subiectul imigrației a fost deseori aprins, dar, pentru mulți, este o măsură necesară. Până în 2050, Grecia va avea nevoie de încă 750.000 de muncitori pentru a-și susține economia.
Însă soluțiile nu pot veni doar din afară. E nevoie și de o regândire profundă a modului în care sunt tratați cei care muncesc. Ospitalitatea nu poate fi durabilă fără respect pentru cei care o oferă. Fără salarii decente, fără contracte corecte, fără sprijin real după ce sezonul se încheie.
Turismul grecesc este, fără îndoială, un simbol: istorie, frumusețe, lumină. Dar pentru ca acest simbol să nu se estompeze, e nevoie să fie susținut de oameni. De oameni care să fie văzuți, ascultați, apreciați.
Altfel, riscăm ca frumusețea Greciei să fie păstrată doar în fotografii – iar în realitate, peisajul să fie acoperit de epuizare, lipsă și neputință.
Așadar, în această vară, când vei merge la taverna de pe malul mării și cineva îți va aduce o salată grecească sau un pahar de vin rece, privește-l în ochi. Și amintește-ți că, în spatele fiecărei vacanțe frumoase, e cineva care a muncit – poate fără pauză, poate fără siguranță – doar ca tu să ai parte de un moment de liniște.
