Etna s-a trezit din nou. Cu o forță care îți taie răsuflarea și o prezență care nu iartă. Un nor gros, negru ca cerneala, s-a ridicat kilometri întregi deasupra Siciliei, acoperind cerul și semănând panică printre oameni. La poalele muntelui, turiștii și localnicii au privit înmărmuriți cum din inima vulcanului țâșnește cenușă, fum, lavă. Un spectacol înfiorător, hipnotic, deopotrivă magnific și înfricoșător.
Era dimineață când Etna a început să se agite. La început, doar câteva vibrații. Apoi, un zgomot profund, ca o respirație grea venind din adâncuri. A urmat explozia. Cerul s-a întunecat, iar muntele a început să scuipe foc și cenușă. Sute de oameni aflați în apropiere au fugit speriați. Unii au abandonat mașinile, alții au căutat adăpost în clădirile din zonă. Se auzeau strigăte, pași grăbiți, respirații sacadate. Teama era vizibilă în ochii tuturor.
„A fost ca în filmele apocaliptice. Nu știam dacă să fug sau să stau și să privesc. A fost deopotrivă înfricoșător și fascinant”, povestește un turist român aflat la fața locului.
Potrivit Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie din Italia, activitatea vulcanului a crescut rapid în intensitate. Exploziile stromboliene, inițial rare, au devenit aproape continue. Lava s-a revărsat din craterul de sud-est și a început să curgă lent spre Valle del Bove, o zonă nelocuită, dar des afectată de erupții.
În doar câteva ore, autoritățile au ridicat alerta la nivel maxim. A fost emis cod roșu pentru aviație, din cauza norului dens de cenușă care plutea amenințător peste Sicilia. Pe aeroportul internațional din Catania, zborurile au fost monitorizate clipă de clipă, iar pasagerii au fost ținuți în incertitudine.
„Situația este sub control, dar suntem în alertă. Traficul aerian poate fi afectat în orice moment, în funcție de cum evoluează erupția și direcția vântului”, au transmis oficialii aeroportului.
Etna nu este un necunoscut pentru sicilieni. Este parte din viața lor, din identitatea locului. Dar oricât de obișnuiți ar fi cu erupțiile sale, de fiecare dată frica se instalează. Frica aceea profundă, care îți amintește că oricât de stăpân pe lume te-ai simți, natura are mereu ultimul cuvânt.
Oamenii din satele apropiate priveau cerul, acoperindu-și fețele cu batiste sau măști. Cenușa cădea ușor, dar constant, ca o ploaie murdară. Copiii întrebau speriați ce se întâmplă, iar părinții încercau să rămână calmi. Străzile s-au golit, magazinele s-au închis, iar liniștea aceea apăsătoare, pe care o aduce doar frica adevărată, a cuprins totul.
Etna nu e doar un munte. E o forță. O entitate vie. Un suflet de foc care, din când în când, se răzvrătește. Localnicii o privesc cu respect și teamă. Știu că nu pot face nimic decât să aștepte. Să vadă până unde va merge furia muntelui.
Vulcanul a fost atent monitorizat de specialiști. Seismografele au înregistrat fiecare tremur, fiecare suflu. Sateliții au surprins norul de cenușă ridicându-se spre atmosferă. Lavă, fum, vibrații. Totul analizat, totul urmărit. Dar, oricât de mult am ști și am prevedea, când Etna erupe, totul devine imprevizibil.
În ciuda spectaculozității fenomenului, pericolul e cât se poate de real. Norii de cenușă pot afecta grav motoarele avioanelor, pot îngreuna respirația, pot contamina apa și solul. Lavă poate distruge culturi, case, drumuri. De data aceasta, din fericire, nu s-au înregistrat victime sau pagube semnificative. Dar nu e prima și nici ultima dată când Etna se manifestă astfel.
Pentru localnici, aceste momente sunt o reamintire că trăiesc lângă un colos. Că frumusețea muntelui vine la pachet cu riscuri. Și că, în fața naturii, singura atitudine posibilă este respectul.
Erupția din aceste zile nu este doar un eveniment geologic. E o lecție despre fragilitatea umană, despre echilibrul precar între om și natură, despre uimirea pe care o trăim când pământul ne arată, din nou, că este viu.
Etna respiră. Și când o face, lumea întreagă stă pe loc.
